Video Restaurare istorică la Castelul Corvinilor. Pardoseala Sălii Cavalerilor, refăcută după 130 de ani la aceeași fabrică din Ungaria
0Castelul Corvinilor a trecut prin cel mai amplu proces de restaurare din istoria sa și și-a recăpătat strălucirea și autenticitatea. Unele intervenții au fost cu totul neobișnuite, menite să păstreze fidel aspectul istoric al monumentului medieval.

De peste șase ani, Castelul Corvinilor din Hunedoara a trecut prin lucrări ample de restaurare, finanțate cu fonduri europene atrase de municipalitate. Între timp, monumentul istoric „s-a scuturat” de praful și cenușa industrială care i-au acoperit fațadele vreme îndelungată, oferindu-i o culoare închisă, roșiatică.
Turnurile și zidurile sale au revenit la culoarea albă a blocurilor de calcar cu care a fost zidit în urmă cu șase secole, iar tencuiala aplicată în timpul lucrărilor precedente a fost înlăturată, dându-i o înfățișare autentică. În plus, picturile și frescele medievale care i-au împodobit pereții și turnurile au fost și ele restaurate și și-au recăpătat culoarea.
Majoritatea celor peste 40 de spații ale castelului au fost reabilitate și redate turismului, turnurile au fost și ele redeschise vizitatorilor, acoperișul și instalațiile au fost refăcute, iar un circuit de vizitare coerent, amenajat în proiectul de restaurare, îi ajută pe turiști să își folosească eficient timpul acordat vizitei castelului și contribuie la păstrarea unui climat adecvat pentru protejarea monumentului.
Lucrările de restaurare începute în 2019 au deschis calea unor descoperiri istorice importante: de la spații subterane necunoscute, la încăperi ascunse timp de secole, însemnări rare și picturi misterioase readuse la lumină de sub straturi vechi de tencuială.
Intervenții în premieră la restaurarea Castelului Corvinilor
Însă unul dintre cele mai importante aspecte ale restaurării a vizat păstrarea autenticității ansamblului istoric. În Sala Cavalerilor, acest lucru a fost reușit printr-o premieră în restaurarea monumentelor medievale din România.
Sala fastuoasă de la parterul Castelului Corvinilor își recapătă aspectul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu aceleași materiale folosite la restaurarea de atunci: plăci ceramice realizate în fabrica Zsolnay din Ungaria, înființată în urmă cu peste un secol și jumătate. Vechile piese care compuneau pardoseala Sălii Cavalerilor au fost scoase, pentru a fi înlocuite cu unele identice, realizate de aceeași manufactură care le-a livrat și pe cele montate în urmă cu aproape un secol și jumătate, când Castelul Corvinilor a intrat în cea mai amplă restaurare din istoria sa.
„Iată așadar că a venit și momentul repavării Sălii Cavalerilor, după ce în prealabil au fost executate o serie de lucrări de stabilizare a tasărilor, deoarece pe sub pardoseala acestei săli existau o serie de goluri umplute în trecut cu moloz, care s-au tasat. În momentul de față ne aflăm spre finalul acesteia, iar dalele realizate de firma Zsolnay de la Pécs, din Ungaria, au sosit. Trebuie spus că este aceeași firmă care le-a executat și pe cele montate acum mai bine de 130 de ani. Tehnologia este aceeași, matrițele sunt aceleași, decorul este același. În ceea ce privește firma de restaurare, aceasta s-a consultat cu producătorul dalelor și cu privire la modalitățile de montare, astfel încât suntem foarte optimiști că, la sfârșitul acestei lucrări, va fi redată măreția de odinioară a acestei săli”, a declarat, pentru Adevărul, arheologul Sorin Tincu, directorul Muzeului Castelului Corvinilor din Hunedoara.











Aproape 8.000 de plăci ceramice sunt folosite la pavarea Sălii Cavalerilor, toate fiind realizate manual, după aceleași metode, de aceeași companie din Ungaria care a asigurat, între 1868 și 1917, piese decorative – în special plăci ceramice – pentru refacerea mai multor componente ale monumentului istoric.
Restaurarea Sălii Cavalerilor a fost începută de Ferenc Schulz, în 1868, după devastatorul incendiu din 1854, care a mistuit o mare parte a edificiului. Ea s-a finalizat abia după 1890, an în care arhitecții responsabili de lucrare, Antal Khuen și István Möller, au realizat desenele în baza cărora au fost fabricate plăcile ceramice folosite la pardosirea Sălii Cavalerilor, de către fabrica Zsolnay din Pécs – Ungaria.
O fabrică din secolul al XIX-lea continuă să producă pardoseli
Fabrica Zsolnay a fost înființată în 1853 de Miklós Zsolnay, la Pécs, în Ungaria. Zece ani mai târziu, fiul său, Vilmos Zsolnay, s-a alăturat companiei și a condus-o spre recunoaștere internațională, prezentând produsele inovatoare la târguri mondiale și expoziții internaționale.











Atelierele produceau ceramică de construcții, care a devenit tot mai populară începând cu mijlocul anilor 1880. Produsele Zsolnay au ajuns la Viena și în alte orașe ale Austriei, după ce Vilmos Zsolnay a legat prietenii cu unii dintre cei mai importanți arhitecți ai Ungariei.
În anii 1884–1885, fabrica a participat la ample lucrări de reconstrucție a unor monumente istorice: la biserica Mátyás din Buda, alături de Frigyes Schulek; la catedrala din Kassa (Košice); și la Castelul Corvinilor din Hunedoara, împreună cu Imre Steindl. În cadrul acestor restaurări și reconstrucții s-au folosit nu doar detalii arhitectonice originale, ci mai ales țigle pentru acoperiș și coame.
În 1885 au început experimentele cu ceramică de construcții rezistentă la îngheț – ceea ce ulterior a fost numit pirogranit –, iar în paralel Vilmos Zsolnay a continuat cercetările pentru îmbogățirea glazurilor colorate ale faianțelor în stil „iranian”. Materialul rezultat în prima etapă a fost denumit „Steindl”, după faimosul arhitect care a restaurat Castelul Corvinilor între 1870 și 1880 și Palatul Parlamentului din Budapesta la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Începând din 1894, Imre Steindl a utilizat acest material la decorațiile exterioare și interioare ale Parlamentului ungar. Pentru a face față cererii tot mai mari, în 1895 a fost înființată, pe terenul exploatării din Pécs, o fabrică specializată în producerea pirogranitelor. La începutul secolului XX, ceramica de construcții Zsolnay a devenit un reper al urbanizării, fiind folosită la primării, oficii poștale, săli de expoziții, mari magazine și chiar construcții private.
De șapte ani în șantier
Lucrările de restaurare, începute în 2019 și finanțate din fonduri europene, urmează să fie finalizate în 2027.
„Castelul Corvinilor se află în prezent în cel mai amplu proces de restaurare, conservare și punere în valoare din ultimele decenii. Prima etapă a fost realizată printr-un proiect în valoare de 5 milioane de euro, derulat cu sprijinul ADR Vest, prin Programul Operațional Regional 2014–2020. În prezent, se află în implementare cea de-a doua etapă – un proiect în valoare de 6,6 milioane de euro, cofinanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
Al doilea proiect, derulat în prezent, cuprinde restaurarea mai multor fresce interioare și exterioare, înlocuirea pardoselii din Sala Cavalerilor, refacerea celor două poduri de acces, restaurarea Gropii Urșilor și integrarea acesteia în circuitul de vizitare, realizarea unui planșeu pe Terasa de Artilerie, refacerea armurii Cavalerului din vârful Turnului Buzdugan, repararea acoperișului (acolo unde este necesar), curățarea fântânii din curtea interioară, modernizarea instalațiilor electrice și de iluminat, precum și implementarea unui sistem de supraveghere video unitar, dotat cu camere wireless.
Restaurarea ansamblului medieval se desfășoară sub supravegherea arheologilor și istoricilor, arată reprezentanții muzeului. La final, vor fi puse în valoare cele mai multe dintre elementele definitorii ale stilurilor care au marcat evoluția edificiului: gotic, renascentist, baroc, clasic, neogotic, cu influențe romantice și elemente specifice arhitecturii militare medievale.























































