Joe Biden a dezvăluit, într-un discurs solemn, motivele pentru care şi-a retras candidatura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un discurs solemn, din biroul său de la Casa Albă, preşedintele Joe Biden s-a adresat americanilor, explicându-le care au fost motivele care l-au determinat să se retragă din cursa electorală pentru Preşedinţia SUA.

Preşedintele Joe Biden a ţinut un discurs solemn către americani. Foto arhivă
Preşedintele Joe Biden a ţinut un discurs solemn către americani. Foto arhivă

 „Apărarea democraţiei este mai importantă decât orice titlu”, a spus Joe Biden, potrivit unor extrase din discursul său publicate pe platforma X de un purtător de cuvânt al Casei Albe. „Am decis că cel mai bun mod de a merge mai departe este să predau torţa unei noi generaţii. Acesta este cel mai bun mod de a ne unifica naţiunea”, le-a spus el americanilor.

Preşedintele american a explicat miercuri că a renunţat să candideze pentru un al doilea mandat deoarece trebuie să „unească” Partidul Democrat înainte de alegerile prezidenţiale prevăzute să aibă loc în noiembrie, potrivit Agerpres.

„În ultimele săptămâni mi-a devenit clar că trebuie să-mi unesc partidul în această acţiune crucială”, a spus el în timpul discursului solemn rostit miercuri seara, adăugând că a venit timpul „pentru voci noi (...), voci mai tinere”.

Joe Biden a apreciat că America este „mai puternică decât orice tiran”, pentru a explica refuzul său de a-l confrunta pe Donald Trump pentru un al doilea mandat la Casa Albă.

„America este o idee, o idee mai puternică decât orice armată, mai vastă decât orice ocean, mai puternică decât orice dictator sau tiran”, a insistat preşedintele democrat, care s-a retras oficial duminică, după ce a susţinut o dezbatere dezastruoasa la sfârşitul lunii iunie împotriva adversarului său republican. „Este cea mai puternică idee din istoria lumii”, a subliniat el.

Joe Biden a salutat-o Kamala Harris, favorita democraţilor la alegerile prezidenţiale din noiembrie, spunând despre ea că este o femeie puternică şi cu experienţă în administraţie.

„Este experimentată, este puternică, este competentă. Ea a fost un partener incredibil pentru mine, un lider pentru ţara noastră. Acum depinde de voi, poporul american, să alegeţi”, a afirmat preşedintele Joe Biden.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite