În aşteptarea lui Pelosi în Taiwan: China a ridicat avioane de luptă, SUA au trimis nave de război. Beijingul ar putea face o demonstraţie de forţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

Casa Albă a lansat un avertisment potrivit căruia Beijingul ar putea realiza o demonstraţie de forţă, dacă preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA vizitează Taiwanul, relatează BBC. Nancy Pelosi a început, luni, turneul asiatic la Singapore, care include opriri în Malaezia, Coreea de Sud şi Japonia, fără a fi precizat oficial Taiwanul.

Conform purtătorului de cuvânt John Kirby, demonstraţia ar putea însemna lansarea de rachete în proximitatea Taiwanului, activităţi aeriene sau navale pe scară largă. 

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA a aterizat, marţi, în Malaezia, în cadrul turneului său în Asia. 

Conform Flightradar24, un avion american cu care Nancy Pelosi a aterizat în Malaezia a plecat din capitala Kuala Lumpur. Potrivit datelor de trafic aerian, avionul nu are raportată o destinaţie anume. Reuters nu a putut stabili dacă Pelosi sau delegaţia sa se aflau în avion. 

Totodată, conform presei taiwaneze, echipa lui Pelosi ar fi rezervat 48 de camere la hotelul Grand Hyatt din Taipei. Presa locală a mai menţionat faptul că Pelosi va ateriza în Taiwan cu o oră mai devreme decât ora anunţată anterior în diversele publicaţii media. Delegaţia acesteia ar fi alcătuită din 40 de persoane. 

Presa taiwaneză şi cea americană susţin că ea ar avea de gând să viziteze Taipei, marţi seara, însă nu există vreo confirmare oficială. 

Patru nave de război americane, printre care un portavion, au fost poziţionate la est de Taiwan în cadrul unor desfăşurări de „rutină”, înaintea apropiatei vizite la Taipei.

Portavionul USS Ronald Reagan a traversat Marea Chinei de Sud şi se află în prezent la est de Taiwan şi la sud de Japonia. Nava este însoţită de crucişătorul USS Antietam şi de distrugătorul USS Higgins. „Deşi ele pot răspunde la orice eventualitate, acestea sunt desfăşurări normale, de rutină”, a declarat un reprezentant al US Navy.


El a adăugat că în zonă se află şi nava amfibie de asalt USS Tripoli, în cadrul desfăşurării din portul San Diego (California) începute în această regiune la începutul lunii mai.

De cealaltă parte, avioane militare chineze au iniţiat mai multe deplasări „tactice” care au constat în „atingerea” liniei mediane, care separă strâmtoarea Taiwan, după care s-au reîntors în zona controlată de Beijing. Pe lângă avioanele de luptă, Beijingul a trimis mai multe nave militare în apropiere de linia de demarcaţie neoficială dintre China şi Taiwan, o acţiune neobişnuită şi considerată „extrem de provocatoare”, conform surselor citate de Reuters.

Şi Taiwanul a pregătit opt avioane de luptă Mirage 2000 pentru a escorta avionul cu care preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA ar urma să ajungă la Taipei. 

Potrivit agenţiei taiwaneze Central News Agency (CNA), ministrul apărării din Taiwan a informat cu această ocazie „întărirea” nivelului de alertă de luptă de marţi până joi, 4 august, la prânz. 

Ministrul taiwanez al Apărării a declarat că va desfăşura forţele militare ca răspuns la „ameninţările inamicului” şi că armata taiwaneză dispune de „determinarea, abilitatea şi încrederea” pentru a putea asigura securitatea ţării. 

Taiwanul este o insulă autonomă, revendicată de China, care o apreciază ca fiind o provincie separatistă. Beijingul a atenţionat că vor exista „consecinţe grave”, în cazul în care Pelosi va vizita Taiwanul, conform BBC.  

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, a afirmat că preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA „are dreptul să viziteze Taiwanul” şi „ia propriile decizii”, spunând că administraţia respectă independenţa Congresului american. 

Premierul taiwanez Su Tseng-chang a afirmat, marţi, că insula „salută călduros” orice oaspete străin şi „ar face aranjamentele cele mai potrivite" pentru orice vizitator. 

Nancy Pelosi a fost o perioadă lungă de timp un critic vocal al conducerii chineze, denunţând situaţia drepturilor omului. Pelosi s-a întâlnit anterior cu dizidenţi pro-democraţie şi a vizitat Piaţa Tiananmen pentru a comemora victimele masacrului din 1989. 

   

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA a plănuit iniţial să viziteze Taiwanul în luna aprilie, însă călătoria a fost amânată după ce a fost testată pozitiv pentru COVID-19. 

Pelosi a declarat, la începutul acestei luni, că este „important pentru noi să ne arătăm sprijinul pentru Taiwan”. 

   

   

   

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite