FOTO Insulele Hawaii, sub ape din cauza furtunii tropicale Lane
0Mii de persoane au fost evacuate în Hawaii din cauza ploilor puternice aduse pe acest arhipelag din Pacific de uraganul Lane, retrogradat între timp la furtună tropicală.
Deşi a fost retrogradat de la uragan la furtună tropicală, Lane continuă să ameninţe Hawaii. Mii de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele din cauza riscurilor de inundaţii şi alunecări de teren.
Insula principală a arhipelagului, pe care se află vulcanul activ Kilauea, a fost cea mai afectată până acum, cu 75 de centimetri de precipitaţii în ultimele 24 de ore.
Potrivit Crucii Roşii, circa 2.000 de persoane sunt găzduite în centre de primire deschise temporar.
Ceilalţi locuitori, care s-au aprovizionat deja cu mâncare, apă potabilă şi baterii, au primit recomandări să nu facă deplasări inutile şi să fie pregătiţi de evacuare, în caz de necesitate.
După ce va trece „periculos de aproape“ de insulele centrale ale Hawaii, Lane îşi va continua traseul în direcţia vestică, potrivit meteorologilor de la National Weather Service (NWS).