FOTO Cum arată maşina zburătoare construită în secret de cofondatorul Google Larry Page

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maşina zburătoare construită în secret de cofondatorul Google Larry Page a fost văzută pentru prima oară la Mountain View, în California.

Maşina a fost fotografiată de un angajat al Aeroportului Hollister, unde Larry Page deţine un hangar, transmite Monterey County Herald.

Larry Page deţine un hangar pe Aeroportul Hollister pentru proiectul Zee.Aero, lansat în 2010 pentru dezvoltarea „unui nou mijloc de transport revoluţionar“.

Potrivit lui Steve Eggleston, autorul fotografiei, aparatul de mici dimensiuni producea un zgomot comparabil cu cel al unui motor electric puternic în timp ce era la 25 de metri de la sol.

Site-ul Jalopnik a constatat că vehiculul fotografiat de Eggleston seamănă mult cu cel de pe schiţele unui brevet depus de Zee.Aero în 2011.

image

FOTO Mashable

Larry Page a investit 100 de milioane de euro în acest proiect şi a încercat să-l păstreze secret, dar Bloombeg a dezvăluit o parte din planurile sale în iunie acest an.

Preţul unei maşini zburătoare ar putea fi între 200.000-500.000 de dolari, iar prima dintre ele va putea fi cumpărată în 2017.

Vehicule de acest tip mai sunt construite de companii din China (Aviation Industry Corporation), Germania (e-volo şi Carplane), Olanda (Pal-V) şi Slovacia (Aeromobil).

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite