FOTO Bărbatul care a ucis 12 persoane în atacul armat din Colorado: „Mă vei vizita în închisoare?”
0
James Holmes, bărbatul în vârstă de 24 de ani care a deschis focul într-un cinematograf din apropiere de Denver, Colorado, omorând 12 persoane și rănind alte 58, se afișează ca iubitul perfect pe rețelele sociale din SUA, punând uneori întrebări insinuante precum „Mă vei vizita în închisoare?”.
Diana, o tânără care a refuzat să-şi dea şi numele de familie, a intrat pe site-ul match.com pentru a-şi vizualiza profilul la câteva ore după atacul armat de la cinematograful din oraşul Aurora, situat în apropiere de Denver.
Spre surprinderea ei, una dintre persoanele sugerate ca „prieteni” era chiar James Holmes. „A fost înfiorător să văd la sugestii un criminal”, a spus Diana, pentru TMZ.
Tânăra a declarat că, pe profilul lui Holmes de pe match.com, apărea că acesta nu şi-a accesat contul în cele 24 de ore premergătoare atacului armat de la cinematograf.
Profilul lui de pe match.com a fost omologat cu cel de pe reţeaua socială adultfinder.com, unde Holmes a postat o întrebare cel puţin insinuantă: „Mă vei vizita în închisoare?”.
Înainte ca pagina criminalului din Aurora să fie închisă, Diana a făcut un „printscreen” şi a trimis imaginea publicaţiei TMZ.
La preferinţe, Holmes şi-a trecut câteva detalii privind filmele şi cărţile care îi plac, dar şi informaţii privind opţiunile sale politice şi cele religioase.
Bărbatul a scris că „sunt prea multe filme bune pentru a avea unul singur favorit”, optând totuşi pentru peliculele „Dumb and Dumber”, „Hachiko” şi pentru seria „Star Wars”.
Cartea preferată a lui Holmes este „Unde-i Waldo?” („Where's Waldo?”) a lui Martin Handford, în timp ce la opţiuni politice a trecut „în mijlocul drumului” („middle of the road”), iar la credinţă, „agnostic”.
FOTO: TMZ

Apartamentul lui Holmes, ticsit cu bombe
Între timp, poliţiştii care investighează atentatul de la cinematograful din Aurora au găsit în apartamentul lui James Holmes cantităţi masive de explozibil conectat la dispozitive de detonare. Înainte de percheziţii, clădirea a fost evacuată pentru ca geniştii să detoneze bombele.
Holmes a fost reţinut la scurt timp după atac de forţele de ordine, care s-au îndreptat ulterior spre apartamentului teroristului pentru a efectua percheziţii, informează CNN.
Oamenii legii au constatat că locuinţa era burduşită cu explozibil conectat la dispozitive de detonare, motiv pentru care agenţii au evacuat clădirea şi au chemat geniştii pentru a declanşa, în mod controlat, deflagraţia bombelor.
Poliţia din Aurora a atras atenţia că suspectul a acţionat „calculat şi intenţionat”, luându-i câteva luni să adune toate materialele explozibile găsite în apartamentul său.
Localitatea americană Aurora, situată în apropierea oraşului Denver din Colorado, a fost scena unui atac armat săvârsit de James Holmes, în vâstă de 24 de ani. Îmbrăcat cu o vestă antiglonţi şi purtând masca personajului de film Joker, el a pătruns în cinematograful unde avea loc premiera celei mai recente pelicule din seria „Batman” şi a deschis focul asupra spectatorilor. Atacul s-a soldat cu 12 morţi şi 58 de răniţi.







