Familia lui George Floyd, dezamăgită de pedeapsa lui Derek Chauvin, speră la înăsprirea acesteia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Familia afroamericanului Gorge Floyd, ucis de către poliţistul alb Derek Chauvin la 25 mai 2020, este dezamăgită de condamnarea acestuia la 22 de ani şi jumătate de închisoare, relatează Euronews.

”Pariezi că dacă un bărbat de culoare ar fi stat pe gâtul unui alb ar fi luat 22 de ani de închisoare? Nu. Ar fi fost condamnat la pedeapsa cu moartea. Nu este drept. Nu, nu. La naiba, nu!”, denunţă LaTonya Floyd, sora lui George Floyd.

Familia Floyd speră ca următorul proces în justiţia federală - cu privire la ”încălcarea drepturilor constituţionale” ale lui George Floyd - să conducă la o înăsprire a pedepsei lui Derek Chauvin.

Avocatul familiei Floyd, Ben Crump, îşi doreşte ca pedeapsa pronunţată vineri să calmeze tensiunile.

”Acum avem ocazia să marcăm o cotitură în America”, a subliniat Ben Crump.

”Este vorba despre cea mai mare pedeapsă la care a fost condamnat vreodată un poliţist în istoria statului Minnesota”, a subliniat el.

”Ei, bine, nu cunosc toate circumstanţele, dar se pare că este (pedeapsa) este adecvată”, a reacţionat preşedintele american Joe Biden.

Derek Chauvin l-a arestat, în urmă cu 13 luni, la Minneapolis, pe George Floyd. El a stat cu genunchiul pe gâtul afroamericanlui timp de nouă minute.

Cei trei colegi ai poliţstului alb urmează să fie judecaţi în martie 2022 cu privire la ”complicitate” la omor.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite