Două profesoare din cadrul unei universităţi din Statele Unite interzic folosirea expresiei „imigranţi ilegali“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două profesoare de la Washington State University nu acceptă compromisuri în privinţa vocabularului. La sfârşitul lunii august, studenţii de la cursurile de etică şi de teorie critică din cadrul acestei instituţii de învăţământ au fost avertizaţi cu sancţiuni în cazul folosirii expresiilor „imigranţi ilegali“, „persoane de culoare“ sau „om alb“.

Sancţiunile prevăd atât scăderea notelor, cât şi anularea unor rezultate obţinute în cursul primului semestru, relatează Le Monde.

Profesoarele Selena Lester Breikss şi Rebecca Fowler şi-au propus astfel să combată cu orice preţ discriminările. „Folosirea unor termeni cu conotaţii rasiste, sexiste, homofobe sau xenofobe atât în clasă, cât şi în lucrări nu va fi tolerată“, a precizat Selena Lester Breikss. La rândul ei, Rebecca Fowler a explicat pentru „Campus Reform“ că folosirea expresiei „imigranţi ilegali“ conduce la „dezumanizarea sistematică“ a persoanelor vizate.

Conducerea universităţii se opune recomandării

Această recomandare este inspirată din „AP Stylebook“, celebrul ghid de redacţie al agenţiei de presă Associated Press (AP). Începând din 2013, agenţia americană de presă recomandă renunţarea la folosirea expresiei „imigranţi ilegali“, explicând că adjectivul „ilegal“ nu poate califica o persoană, ci doar o acţiune, precum faptul de a locui sau intra ilegal într-o ţară. Această precauţie lingvistică este recomandată şi de organizaţia nonguvernamentală Human Rights Watch, potrivit căreia folosirea acestei expresii „întăreşte prejudecăţile faţă de cetăţenii unor ţări“.

În pofida acestor argumente, noua recomandare nu a fost pe placul tuturor celor de la Washington State University. Unii studenţi au contestat-o, apreciind că ea contravine libertăţii de exprimare. O poziţie rapid susţinută de presa conservatoare, relevă Washington Post. Pe fondul creşterii polemicilor, conducerea instituţiei de învăţământ a publicat un comunicat pentru a calma spiritele, dând asigurări „că niciun elev nu va fi depunctat la examene ca urmare a folosirii unor termeni consideraţi ofensatori de către unii“. Această poziţie a fost adoptată pentru a acorda prioritate respectării dreptului de exprimare, garantat de primul amendament al Constituţiei Statelor Unite.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite