Donald Trump îl primește pe Benjamin Netanyahu la Casa Albă pe fondul promisiunilor unui acord privind Gaza
0Donald Trump îl primește luni, la Casa Albă, pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, la scurt timp după ce a promis un „acord” privind Gaza și a afirmat că nu va permite Israelului să anexeze Cisiordania ocupată. Întâlnirea marchează a patra vizită a premierului israelian la Casa Albă de la învestirea lui Trump, la 20 ianuarie 2025.

„Avem o şansă reală de a realiza ceva măreţ în Orientul Mijlociu. Toată lumea este pregătită pentru ceva special, o premieră. Vom reuşi”, a scris duminică liderul de la Washington pe platforma sa Truth Social. Întâlnirea marchează a patra vizită a premierului israelian la Casa Albă de la învestirea lui Trump, la 20 ianuarie 2025, relatează AFP, citat de News.ro.
Deși Donald Trump nu și-a contestat sprijinul acordat Israelului în ultimele nouă luni, ideile sale pentru a pune capăt conflictului declanșat la 7 octombrie 2023 de atacul Hamas au variat considerabil. Netanyahu, la rândul său, menține un discurs agresiv, fiind însă izolat pe plan internațional și confruntat în Israel cu proteste în favoarea unui armistițiu pentru eliberarea ostaticilor.
Potrivit unei surse diplomatice citate de AFP, planul american prevede un armistițiu permanent în Gaza, eliberarea ostaticilor israelieni, retragerea armatei israeliene și o guvernare a teritoriului palestinian fără Hamas. Fostul premier britanic Tony Blair ar putea juca un rol important într-o eventuală autoritate de tranziție.
„Cred că avem un acord. Va fi un acord care va aduce înapoi ostaticii și va pune capăt războiului”, a spus vineri președintele american. În același timp, premierul israelian a rostit un discurs dur la ONU, promițând că va „termina treaba” împotriva Hamas.
Problema Cisiordaniei ocupate se află și ea pe agenda discuțiilor. „Nu voi permite Israelului să anexeze Cisiordania. Nu, nu se va întâmpla”, a declarat Trump joi, o poziție care ar putea complica situația politică a lui Netanyahu, presat de extrema dreaptă din coaliția guvernamentală să răspundă recunoașterii