Donald Trump a demis un guvernator al Rezervei Federale, în urma unor acuzații de fraudă: „Există suficiente motive”

0
0
Publicat:

Președintele american Donald Trump a anunțat luni, 25 august, demiterea „imediată” a guvernatorului Rezervei Federale (Fed), Lisa Cook, invocând acuzații de falsificare a documentelor pentru obținerea unui credit ipotecar personal.

Decizia amplifică tensiunile dintre Casa Albă și banca centrală a SUA. FOTO: Profimedia
Decizia amplifică tensiunile dintre Casa Albă și banca centrală a SUA. FOTO: Profimedia

Într-o scrisoare oficială publicată pe rețeaua sa Truth Social, Trump i-a transmis lui Cook că este „demisă din funcția de guvernator, cu efect imediat”, motivând că există „suficiente motive” pentru această măsură, relatează AFP și Agerpres. Decizia amplifică tensiunile dintre Casa Albă și banca centrală a SUA, o instituție considerată independentă.

Demersul ridică întrebări privind limitele legale ale președintelui în privința revocării guvernatorilor Fed, mai ales în contextul în care Jerome Powell, actualul președinte al instituției, este considerat principalul adversar al liderului republican.

Vineri, Trump avertizase că o va „demite” pe Lisa Cook dacă aceasta nu va renunța la funcție de bunăvoie, după ce Bill Pulte, șeful Agenției Federale de Finanțare a Locuințelor (FHFA) și apropiat al lui Trump, a acuzat-o de falsificarea documentelor bancare și a înregistrărilor de proprietate pentru a obține condiții avantajoase la două credite ipotecare.

Lisa Cook, prima femeie de origine afro-americană care a deținut o funcție de guvernator în cadrul Fed, a respins acuzațiile săptămâna trecută, declarând pentru AFP că împrumuturile vizate au fost contractate înainte de numirea sa, în perioada administrației Biden (2021–2025). „Nu am nicio intenție să mă las intimidată și să demisionez din funcție”, a afirmat aceasta.

Rezerva Federală nu a emis un comentariu oficial privind anunțul președintelui Trump, până în acest moment.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite