Donald Trump a ajuns în Manhattan pentru o depoziţie în faţa procurorului general din New York
0Fostul preşedinte american Donald Trump a ajuns în Manhattan, pentru o depoziţie în faţa procurorului general al New York, potrivit unui anunţ postat chiar de miliardar pe platforma sa socială, Truth Social, transmite joi Reuters, citată de Agerpres.
Procurorului general din New York, Letitia James, a înaintat un proces civil la tribunalul de stat, în Manhattan, în septembrie 2022, împotriva lui Trump şi a celor trei copii adulţi ai săi, pentru fraudă, acuzându-i că au declarat eronat valoarea proprietăţilor lor imobiliare pentru a obţine împrumuturi favorabile şi scutiri fiscale. La rândul său, Trump a dat-o în judecată pe James după demersul procurorului general împotriva sa.
Donald Trump a fost pus sub acuzare şi de biroul procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg, la începutul lunii aprilie 2023. Împotriva sa au fost formulate 34 de capete de acuzare privind falsificarea registrelor contabile în contextul acuzaţiilor potrivit cărora Trump ar fi aranjat plăţi către două femei înainte de scrutinul din 2016 pentru ca ele să nu facă publice presupusele relaţii sexuale pe care le-ar fi întreţinut cu Trump.
Trump şi-a dat în judecată fostul avocat
Miliardarului american, care doreşte să revină la preşedinţia ţării după scrutinul din 2024, şi-a dat în judecată fostul avocat, Michael Cohen, implicat în dosarul plăţilor către actriţa de filme pentru adulţi Stormy Daniels, la Miami, pentru că i-a cauzat „prejudicii mari reputaţiei" şi a cerut 500 de milioane de dolari drept reparaţii, a informat presa naţională, citată de EFE.
Avocaţii lui Trump au intentat miercuri procesul la o instanţă federală din Districtul de Sud al Floridei pentru „încălcări multiple" ale lui Cohen în relaţia avocat-client şi îmbogăţire ilicită, printre alte acuzaţii.
În plângerea formulată, fostul președinte a arătat că Michael Cohen „l-a denigrat în cărţi, podcasturi şi declaraţii publice cu scopul de a câştiga bani şi notorietate" de pe urma sa.
Michael Cohen, supranumit „pitbullul lui Donald Trump'', declara cândva că ar fi dispus „să încaseze un glonţ'' pentru şeful lui.
Înainte de alegerile prezidenţiale din 2016, el a plătit 130.000 de dolari din buzunar lui Stormy Daniels, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea despre o relaţie sexuală pe care a spus că a avut-o cu Donald Trump în 2016.
Tranzacția a fost dezvăluită în ianuarie 2018 de Wall Street Journal.
La început, Michael Cohen l-a acoperit pe Trump şi a susţinut că nu a făcut niciodată o astfel de plată.
Subiectul a trezit interesul justiţiei. Când s-a văzut încolţit de anchetatori, care descoperiseră fraude fiscale în conturile sale, Michael Cohen s-a întors împotriva lui Donald Trump. A recunoscut că a primit 11 cecuri pentru a acoperi costurile suportate cu starul de filme pentru adulţi. Însă aceste plăţi au fost înregistrate ca „taxe legale" în conturile Organizaţiei Trump, ceea ce a dus la acuzarea lui Donald Trump, primul fost preşedinte din istoria SUA urmărit penal.
Procurorul care l-a pus sub acuzare pe Trump a primit o nouă scrisoare cu un praf alb
Alvin Bragg, procurorul districtual din Manhattan, al cărui birou l-a acuzat pe fostul preşedinte Donald Trump (2017-2021) în urmă cu o săptămână în legătură cu o presupusă plată în 2016 către Stormy Daniels în timpul campaniei prezidenţiale, a mai primit miercuri un plic cu pudră albă, potrivit EFE.
Sute de ameninţări l-au vizat pe procuror de când s-a aflat că marele juriu reunit în acel caz îl va inculpa pe Trump, iar acesta este al doilea plic cu pulbere albă pe care l-a primit. Autorităţile au stabilit că substanţa nu este periculoasă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul precedent.
Plicul a fost găsit în camera de corespondenţă din subsolul Parchetului, potrivit NBC, iar după descoperirea lui, la clădire s-au deplasat Poliţia, angajaţi din cadrul Biroului de Management al Urgenţelor şi ai Departamentului pentru Protecţia Mediului.