Doi angajați ai unui liceu din SUA, împușcați de un elev. Cadavrul agresorului, găsit în pădure

0
Publicat:

  Încă un incident armat a avut loc miercuri într-o școală americană din Denver, Colorado. Austin Lyle, un elev de 17 ani, a împușcat doi angajați de la liceul East High School. 

Evenimentul a avut loc la liceul East High School FOTO: Facebook/Denver7
Evenimentul a avut loc la liceul East High School FOTO: Facebook/Denver7

Un cadavru găsit lângă un vehicul folosit de un elev de 17 ani care a împușcat miercuri doi administratori de la liceul său din Denver a fost identificat ca fiind autorul atacului, au anunțat autoritățile.

Șeful poliției din Denver, Ron Thomas, a declarat că elevul a fugit de la locul faptei după împușcăturile de la liceul East High School, scrie cbsnews.com.

În timpul căutării suspectului, un cadavru a fost găsit în pădure, aproape de vehiculul suspectului, a declarat miercuri seară șeriful comitatului Park, Tom McGraw.

El nu a identificat imediat cadavrul ca fiind cel al suspectului, dar medicii legiști din comitat au confirmat ulterior că este vorba despre Austin Lyle, adolescentul despre care autoritățile au spus anterior că ar fi fost autorul atacului.

McGraw a spus, totuși, că locuitorii din zonă ar trebui să se simtă "ușurați că am venit aici și am rezolvat problema", adăugând ulterior: "S-a terminat. Asta este tot ce pot spune în această seară. S-a terminat cu asta".

McGraw nu a vrut să spună cum a murit persoana al cărei cadavru a fost găsit.

Victimele elevului au plăgi prin împușcare. Una dintre ele, Jerald Mason, a fost externată din spital miercuri seara, în timp ce cealaltă, Eric Sinclair, a rămas în stare gravă, potrivit Denver Health.

Cei doi administratori îl percheziționau pe elev de dimineață, ocazie cu care acesta din urmă a tras mai multe focuri de armă.

Elevul era percheziționat la începutul fiecărei zile de școală, în cadrul a ceea ce a fost descris ca fiind un "plan de siguranță". Oficialii nu au oferit detalii despre circumstanțele care au dus la perchezițiile zilnice.

Perchezițiile au fost efectuate într-o zonă de birouri izolată din fața școlii, departe de elevi, a declarat șeful poliției, adăugând că nu a fost găsită o armă asupra elevului în timpul perchezițiilor anterioare.

Elevii au fost trimiși acasă iar școala nu va fi deschisă pentru restul săptămânii, a declarat Alex Marrero, superintendentul școlilor publice din Denver.

Doi ofițeri înarmați vor fi repartizați la școală până la sfârșitul anului școlar, a precizat Marrero. Într-o declarație, Hancock a menționat că ofițerii de resurse școlare au fost îndepărtați din sistemul școlar și a cerut revenirea lor.

"Îndepărtarea lor a fost o greșeală și trebuie să ne mișcăm rapid pentru a o corecta", a declarat primarul.

CBS Colorado a precizat că împușcăturile au avut loc la puțin peste o lună după ce Luis Garcia, în vârstă de 16 ani, a fost împușcat în apropierea liceului East High School. Acesta a murit la câteva săptămâni după împușcături.

Potrivit școlilor publice din Denver, 10 arme au fost confiscate de la elevii din școlile din Denver între începutul anului școlar și luna februarie.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite