Atac armat în SUA: 19 copii şi doi adulţi au fost ucişi la şcoala elementară Robb din Uvalde, Texas, marţi după-amiază, de un elev al şcolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Cel puţin 19 elevi şi doi adulţi au fost ucişi marţi într-un atac armat la şcoala elementară Robb din Uvalde, Texas, la aproximativ 100 de kilometri vest de San Antonio. Atacatorul, identificat drept Salvador Ramos, este mort şi se crede că a acţionat singur. Ramos, în vârstă de 18 ani, era elev al şcolii.

CNN precizează că acesta este cel puţin al 30-lea atac din 2022 care vizează instituţii de învăţământ unde învaţă de la copii de grădiniţă până la liceeni. Exceptând atacul de la şcoala din Uvalde, anul acesta în SUA au avut loc cel puţin 38 de atacuri vizând şcoli, colegii şi universităţi, soldate cu cel puţin 10 morţi şi 51 de răniţi. 

Atacul este cel mai mortal care a avut loc înntr-o şcoală elementară, de la masacrul de la Sandy Hook din 2012, când au murit 26 de persoane, printre care 20 de copii de 6 şi 7 ani.

UPDATE 07.30 Bilanţul victimelor atacului de la şcoala elementară din Uvalde a ajuns la cel puţin 19 elevi şi 2 adulţi ucişi. Anterior, agresorul, Salvador Ramos, de 18 ani, şi-ar fi împuşcat bunica, aflată în stare critică, în spital.

Cu trei zile înaintea atacului, tânărul a postat pe un cont de Instagram fotografiile a două arme de tip AR15.

atac armat uvalde texas

UPDATE 03.30 Vicepreşedintele Kamala Harris a făcut declaraţiicu privire la atacul armat de la şcoala elementară Robb din Uvalde, Texas, în timpul celei de-a 20-a gale anuale a premiilor Institutului american Asia-Pacific pentru Studii din cadul Congresului, la Washington, DC.

"Preşedintele şi cu mine monitorizăm situaţia îndeaproape. Deşi nu cunoaştem toate detaliile, ştim că există părinţi care şi-au pierdut copii, familii care şi-au pierdut copii şi mulţi alţii care au fost răniţi", a spus Harris.

„Inimile noastre continuă să fie frânte... De fiecare dată când se întâmplă o tragedie ca aceasta, inimile ni se frâng, dar inimile noastre frânte nu sunt nimic în comparaţie cu inimile frânte ale acelor familii. Şi, totuşi, continuă să se întâmple”, a spus Harris.

„Este suficient. Ca naţiune, trebuie să avem curajul să acţionăm şi să înţelegem legătura dintre ceea ce face o politică publică rezonabilă şi sensibilă pentru a ne asigura că astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla”, a continuat Harris. „Oameni din Uvalde, vă rog să ştiţi că aceasta este o Cameră plină de lideri care se întristează cu voi şi ne rugăm pentru voi şi suntem alături de voi.”

Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a scris mai devreme pe Twitter că preşedintele Biden a fost informat cu privire la atacul armat din şcoală.

UPDATE 02.42 Steagul SUA de la Casa Albă a fost coborât în bernă, după atacul mortal de astăzi (ieri, conform diferenţei de fus orar) de la şcoala elementară Robb din Uvalde, Texas.

Se aşteaptă ca preşedintele Biden să se adreseze naţiunii în curând.

UPDATE 02.02 Suspectul înarmat care a ucis marţi 14 elevi şi un profesor la o şcoală primară din sudul Texasului a fost identificat drept Salvador Ramos, în vârstă de 18 ani. Guvernatorul Texasului, Greg Abbott, a declarat la o conferinţă de presă că bărbatul locuia în Uvalde şi a urmat liceul Uvalde. Ramos a fost ucis după atacul armat de la şcoala elementară Robb din Uvalde, Texas, a spus Abbott. 

UPDATE 01.37 Primarul oraşului Houston (capitala Texasului), Sylvester Turner a făcut o declaraţie în urma atacului armat de la şcoala elementară Robb din Uvalde, Texas:

„Sunt cu inima zdrobită şi tulburată să aflu despre evenimentul tragic de astăzi de la Robb Elementary din Uvalde, Texas, eveniment care a luat viaţa a 14 copii nevinovaţi şi a unui profesor şi a lăsat zeci de copii răniţi.
„Cele mai profunde condoleanţe adresez familiilor, profesorilor şi colegilor de clasă care au îndurat această tragedie de nespus.
„În ultimele două săptămâni, cel puţin 23 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacuri armate în Buffalo, NY, iar acum Uvalde, Texas. Congresul trebuie să acţioneze, iar guvernatorii şi legislatorii  trebuie să adopte o legislaţie rezonabilă privind controlul armelor. Alegătorii trebuie să ceară acest lucru de la reprezentanţii lor.
„Câţi copii trebuie să-şi piardă viaţa din cauza violenţei fără sens cu armele?”

UPDATE 01.16 Senatorul John Cornyn spune că va pleca în Texas în această seară, după împuşcăturile devastatoare din statul său natal. Senatorul a spus că primeşte informaţii de la oficialii locali şi că încearcă să înţeleagă mai multe despre motivul şi situaţia în curs. El a adăugat că încă nu a fost informat de oficialii federali.

„Este clar oribil”, a spus Cornyn.

UPDATE 01.12 Guvernatorul Texasului, Greg Abbott a lansat următoarea declaraţie cu privire la atacul mortal din şcoala din Uvalde de marţi:

„Texanii din tot statul sunt îndureraţi pentru victimele acestei crime fără sens şi pentru comunitatea din Uvalde. Eu şi Cecilia plângem această pierdere îngrozitoare şi îndemnăm pe toţi texanii să se unească pentru a arăta sprijinul nostru neclintit tuturor celor care suferă. Le mulţumim celor care au fost primii care au răspuns apelurilor şi au restabilit ordinea în şcoala elementară Robb. Am instruit Departamentul de Siguranţă Publică din Texas şi Texas Rangers să lucreze cu forţele de ordine locale pentru a investiga pe deplin această crimă. Divizia de management al urgenţelor din Texas este însărcinată să ofere oficialilor locali toate resursele necesare pentru a răspunde la această tragedie, în timp ce statul Texas lucrează pentru a se asigura că comunitatea are ceea ce are nevoie pentru a se vindeca.”

UPDATE 00.50 Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott a spus că atacatorul şi-ar fi împuşcat şi bunica înaintea atacului de la şcoală.

"Sunt informaţii că şi-a împuşcat bunica chiar înainte de a intra în şcoală. Nu am alte informaţii despre legătura dintre cele două incidente", a spus guvernatorul despre atacator.

Guvernatorul Texasului Greg Abbott a numit atacul armat de marţi de la şcoala elementară Robb din oraşul Uvalde o „tragedie îngrozitoare”.

"Ceea ce s-a întâmplat în Uvalde este o tragedie îngrozitoare care nu poate fi tolerată în statul Texas. Oamenii legii locali iau măsuri rapide", a spus el reporterilor, conform CNN.

UPDATE 00.20 Districtul şcolar independent Uvalde din Texas a anunţat că anulează toate activităţile şcolare după atacul armat de astăzi (ieri, având în vedere diferenţa de fus orar) de la şcoala elementară Robb.

„Toate activităţile din district şi din campus, programele după şcoală şi evenimentele sunt anulate”, a scris districtul şcolar pe Twitter 

UPDATE 23.53 Un spital din San Antonio a anunţat că au fost aduse două persoane rănite în atacul de la şcoala din Uvalde, o fetiţă de 10 ani şi o femeie în vârstă de 66 de ani, ambele în stare critică.

harta uvalde

ŞTIREA INIŢIALĂ Guvernatorul Greg Abbott a declarat că 15 persoane - 14 elevi şi un profesor - de la Şcoala elementară Robb, din Uvalde, au fost ucişi după ce un tânăr de 18 ani, care a murit şi el, a deschis focul.

„Se crede că şi-a abandonat vehiculul şi a intrat la şcoala elementară Robb din Uvalde cu o armă de mână şi este posibil să fi avut şi o puşcă, dar acest lucru încă nu este confirmat de cele mai recente informaţii ale mele”, a spus el.

Suspectul, Salvador Ramos, era elev la liceul Uvalde şi este cetăţean american, a precizat Abott.

"Ceea ce s-a întâmplat în Uvalde este o tragedie îngrozitoare care nu poate fi tolerată în statul Texas", a spus el reporterilor.
De asemenea, guvernatorul a declarat că se pare că atacatorul a fost ucis în schimbul de focuri cu forţele de ordine şi că şi doi membri ai forţelor de ordine ar fi fost răniţi uşor. El a adăugat că autorităţile locale care investighează incidentul vor primi toate resursele necesare.

De asemenea, Poliţia a transmis că atacatorul a acţionat singur şi că este mort, relatează CNN.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite