Discuţie cu teorii radicale între Trump și Musk: „Oamenii subestimează riscul unui al treilea război mondial”
0Donald Trump a purtat o discuție amicală, pe platforma X, cu susţinătorul său multimiliardar Elon Musk, în care au fost exprimate teorii radicale și în care imigranţii ilegali au fost comparați cu „zombie”. Musk a subliniat și că oamenii subestimează riscul unui al treilea război mondial.
Mult-așteptata conversație, amânată 40 de minute din cauza unor probleme tehnice, a atins și subiectul unei „lovituri de stat" a preşedintelui american Joe Biden, relatează AFP, Reuters şi dpa, citate de Agerpres.
Un moment „foarte distractiv” promis de Musk
Elon Musk, șeful reţelei de socializare care deţine şi Tesla şi Space X, promisese un moment „foarte distractiv”, dar, mai presus de toate, i-a permis lui Trump să-şi expună temele de campanie în prezenţa unui interlocutor prietenos, hotărât să nu-l contrazică.
Trump a promis cu acest prilej încă o dată „cea mai mare deportare din istoria” SUA, susţinând în mod fals că afluxul masiv de migranţi sub administraţia Biden a dus la creşterea criminalităţii.
„Avem oameni care dau năvală ca şi cum ar fi o (...) apocalipsă zombie", a admis Musk, care a avut multă vreme o relaţie complicată cu fostul preşedinte republican, dar îl susţine public de la tentativa de asasinat de luna trecută.
„A fost o lovitură de stat”
Elon Musk a etichetat-o pe Kamala Harris, concurenta democrată a lui Trump în cursa pentru Casa Albă, drept candidat „de extremă stângă”. Donald Trump (78 de ani), care face eforturi să contracareze entuziasmul generat de intrarea în cursă a lui Harris, a pus la îndoială legitimitatea acesteia.
Candidatul republican a susținut, în cadrul discuției cu Musk că renunţarea lui Joe Biden la candidatură, pe fondul îndoielilor legate de sănătatea sa, „a fost o lovitură de stat”.
Discuţia amicală între Trump și Musk a fost ascultată de peste un milion de utilizatori, în direct, pe o platformă pe care Trump a fost interzis după asaltul de la Capitoliul din Washington din 6 ianuarie 2021.
Donald Trump s-a lăudat cu relaţiile pe care le are cu Vladimir Putin şi Kim Jong Un
Pe parcursul discuției lor de două ore, cei doi miliardari au părut doi amici care stau de vorbă într-un local, fără să se contrazică, mai scrie AFP. Trump, de exemplu, a glumit despre schimbările climatice, explicând că expansiunea oceanelor va avea ca rezultat „mai multe proprietăţi pe malul mării”, lăudând în acelaşi timp maşinile electrice Tesla produse de interlocutorul său, pe care le-a descris ca „incredibile”.
Trump a profitat de ocazie pentru a se lăuda cu relaţiile sale cu lideri autoritari precum preşedintele rus Vladimir Putin şi Kim Jong Un din Coreea de Nord, promiţând că dacă va reveni la putere, Statele Unite vor fi mai sigure pe scena globală, scrie Agerpres, citând sursele amintite.
„Cred că oamenii subestimează riscul unui al treilea război mondial”, a spus Musk.
Miliardarul a părut chiar să se propună pentru un post în cadrul unei potenţiale viitoare administraţii Trump, explicând că ar dori să participe la o comisie care să „asigure că dolarii contribuabililor sunt cheltuiţi cu înţelepciune”.
Trump l-a felicitat pe Musk pentru valurile de disponibilizări pe care le-a impus la X.
„Sunteţi cel mai bun reducător de costuri", a spus Trump.
În încheiere, Elon Musk a dramatizat mizele alegerilor prezidenţiale ce vor avea loc peste mai puţin de trei luni.
„Cred că suntem la un punct de cotitură în destinul civilizaţiei şi cred că trebuie să mergem pe calea cea bună. Şi cred că sunteţi drumul cel bun”, i-a spus el lui Trump.
Convorbirea a avut o întârziere de 40 de minute
Discuția a început cu mai bine de 40 de minute întârziere, din cauza unor probleme tehnice, prezentate de Musk drept un atac cibernetic.
Amintim că Elon Musk a evocat „un atac masiv DDOS”, (denial of service), menit să blocheze serverele companiei pentru a provoca o întrerupere.
„Acest atac masiv ilustrează opoziţia multora faţă de a auzi pur şi simplu ceea ce are de spus preşedintele Trump”, a spus Musk după ce discuţia a început în sfârşit.
Momentul penibil a amintit de fiasco-ul suferit de X în timpul lansării campaniei fostului candidat republican Ron DeSantis, difuzat pe aceeaşi platformă şi marcat, la fel, de probleme tehnice, notează AFP.
De la preluarea Twitter de către Musk, care a redenumit-o X şi a permis reactivarea contului lui Trump, platforma a fost criticată pentru că nu ia măsuri împotriva dezinformării, iar detractorii ei o acuză că a devenit purtător de cuvânt al dreptei radicale.
Thierry Breton, comisarul european pentru piaţa internă cu atribuţii şi domeniul digital l-a avertizat pe Elon Musk, cu câteva ore înainte de conversaţie, trimiţându-i o scrisoare pentru a-i aminti obligaţiile sale de moderaţie.