Deportați de ICE și luați în primire de armată: bărbații ucraineni care fugeau de recrutare și au ajuns pe front
0Volodimir Dudnîk nu a avut timp să proceseze întoarcerea sa în Ucraina înainte ca viața lui să se schimbe radical. La doar câteva ore după ce a trecut granița, în urma deportării din Statele Unite de către serviciul pentru imigrări și vămi (ICE), a fost reținut de ofițerii ucraineni de recrutare și trimis direct la un centru de instruire militară, relatează CNN.

„Când eram în avion spre Ucraina, știam ce urmează. Dar speram că măcar mă vor lăsa să ajung acasă mai întâi. Totul s-a întâmplat chiar mai repede decât aș fi crezut. Nu am mai ajuns acasă; nu mi-am văzut încă părinții”, a declarat tânărul de 28 de ani pentru CNN.
După 51 de zile de instrucție de bază și câteva săptămâni de pregătire ca operator de drone, Dudnîk a fost trimis pe linia frontului în estul Ucrainei. Colegii i-au dat un indicativ care reflectă parcursul său: „America”.
Povestea lui este una dintre zecile care ies la iveală pe măsură ce campania administrației Trump de a combate imigrația ilegală a căpătat amploare. O campanie amplă de deportări, oficial îndreptată împotriva „celor mai periculoși dintre cei periculoși”, a inclus și migranți acuzați de infracțiuni minore sau fără cazier, generând incertitudine printre mii de oameni din SUA. Pentru bărbații ucraineni apți de luptă, însă, deportarea vine cu un risc suplimentar: mobilizarea imediată.
Ucraina, aflată în al cincilea an de război, se confruntă cu un deficit sever de personal militar. Conform legii, toți bărbații între 25 și 60 de ani pot fi mobilizați. Autoritățile estimează că aproximativ 2 milioane de bărbați sunt dați în urmărire pentru evitarea recrutării, iar circa 200.000 de soldați lipsesc fără permisie. Ofițerii de recrutare efectuează frecvent controale de documente, reținând persoanele fără scutiri valide.
În acest context, avioanele pline cu bărbați deportați devin ținte ușoare.
Dudnîk, artist tatuator, s-a numărat printre cei 45 de bărbați ucraineni deportați de Serviciul pentru Imigrație și Vamă al SUA (ICE) pe 17 noiembrie, alături de cinci femei. După aterizarea în Polonia, grupul a fost escortat până la granița cu Ucraina. Un pasager a spus că au rămas încătușați până după trecerea frontierei.
Potrivit Serviciului de Frontieră al Ucrainei, 24 dintre cei 45 de bărbați erau dați în urmărire pentru recrutare și au fost predați poliției, care i-a transferat la centrele militare.
„Un bărbat care era în avion cu mine avea doi sau trei copii și a fost deportat și el. Altul avea 36 de ani și venise în America când era copil, acum 20 de ani. Abia vorbește ucraineană. Și el a fost deportat”, a spus Dudnîk.
Parcursul lui Dudnîk către deportare a început cu luni înainte, când agenții ICE l-au reținut în fața unui tribunal din Pittsburgh. Urma să participe la o audiere pentru conducere fără permis și asigurare. Deși a recunoscut probleme legale anterioare, documentele arată că a fost condamnat doar pentru contravenții rutiere și tulburarea ordinii publice.
„Au coborât din mașină; aveau deja fotografia mea… Nici măcar nu am ajuns în fața judecătorului, pentru că am fost trimis direct în detenție. Chiar dacă aveam statut oficial acolo”, a spus el.
Intrase legal în SUA în 2019 pentru o viză ca student făcând parte din schimburi universitare și depusese o cerere de azil, primind permis de muncă în timp ce cazul său se afla în analiză.. Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) l-a etichetat însă drept „un imigrant ilegal cu antecedente penale din Ucraina” și a declarat că „a beneficiat de proces echitabil”.
Povestea unor imigranți ucraineni
Cazul său reflectă o tendință mai largă care afectează migranții ucraineni, inclusiv pe cei intrați prin programul Uniting for Ukraine (U4U). Acesta le-a permis celor care fugeau de război să locuiască și să muncească temporar în SUA.
Aproximativ 100.000 de ucraineni buni de luptă au fugit în Polonia, în ultimele două luni, ca să scape de războiPentru unele familii, acest statut temporar a devenit fragil.
Daryna și soțul ei, Zhenya, care au cerut să nu le fie dezvăluit numele întreg, au intrat legal în SUA în 2022 în cadrul unui program umanitar prin care cetățeni americani le sponsorizau șederea. Când au solicitat prelungirea în 2024, cererea Darynei a fost aprobată rapid, însă cea a lui Zhenya a rămas în așteptare mai bine de un an - până când a fost arestat de ICE.
„Situația din Ucraina este acum de așa natură încât sunt înrolați chiar și bărbați cu dizabilități severe”, a spus Daryna, menționând problemele de coloană ale soțului ei.
Avocata americano-ucraieană Julia Bikbova a explicat că astfel de situații nu sunt rare, lăsând familiile vulnerabile la separare.
Anton Smovzh, un alt deportat, a descris ce s-a întâmplat după întoarcerea sa în țară. „La examenul medical mi-au luat sânge în trei minute și au spus că sunt apt pentru serviciu”, a declarat el. Ulterior a fugit din armată și trăiește ascuns la Kiev.
Smovzh spune că deportarea sa i-a afectat întreaga familie. „Fiul meu este cetățean american și, de facto, a fost și el deportat, pentru că soția mea nu poate lucra cu un copil mic, așa că au fost nevoiți să plece”, a spus el.
Deși fusese acuzat de infracțiuni grave în SUA, documentele arată că acuzațiile au fost retrase. „Pentru mine, este o chestiune de principiu să mă întorc în SUA. Cred că nu am făcut nimic care să merite deportarea”, a spus el. „Nu sunt supărat pe americani… Dar în cazul meu, am avut pur și simplu ghinion”, a spus el referitor la cazul în care a fost luat drept un bărbat căutat pentru viol și agresiune.
Alții descriu rețineri care au venit pe neașteptate. Ruslan, 26 de ani, a spus că a fost oprit în trafic pentru un control de rutină.
„Au oprit și mi-au cerut documentele. Le-am dat permisul de conducere și mi-au cerut pașaportul, pe care îl lăsasem acasă. Au spus că sunt un imigrant ilegal, m-au încătușat și m-au dus la închisoare. Și asta a fost tot. Nimeni nu m-a întrebat nimic”, a spus el.
Chiar și după ce a prezentat documente valabile, statutul i-a fost revocat.
Purtătorul de cuvânt al DHS a declarat pentru CNN că Ruslan era „un imigrant ilegal din Ucraina” care a intrat în SUA în 2024 și căruia i s-a acordat o scutire umanitară.
„Scutirea umanitară sau o cerere în curs de soluționare nu conferă un statut legal”, a precizat purtătorul de cuvânt. Conform legii, DHS are dreptul de a revoca șederea în orice moment și fără notificare – lucru pe care l-a făcut în cazul lui Ruslan. Nu a fost oferit niciun motiv.
În fața costurilor tot mai mari ale detenției, a ales să plece voluntar în Polonia pentru a evita întoarcerea în Ucraina și mobilizarea.
Partenera lui, Kateryna, își amintește viața lor de acolo. „Îmi plăcea cel mai mult oceanul… după muncă mergeam mereu să ne plimbăm sau să bem o cafea”, a spus ea. Reflectând asupra deportărilor, a adăugat: „Dacă voiau ca oamenii să plece, puteau să ne spună că nu vă vrem aici, programul se închide și acesta este termenul limită’. Atunci oamenii ar fi plecat pe căile obișnuite.”
Putin schimbă regulile armatei: recrutarea devine permanentă, iar rezerviștii pot fi chemați chiar și pe timp de paceSpre deosebire de alți deportați, Dudnîk a acceptat situația. Prietenii l-au îndemnat să fugă din armată, dar a refuzat.
„În timp ce veneam aici, am văzut atât de multe morminte de soldați. M-au marcat profund”, a spus el. „Atunci am hotărât că nu voi dezerta și că voi lupta.”
Sistemul de scutire din motive umanitare permite unei persoane căreia, în mod normal, nu i s-ar permite să intre în SUA, să solicite intrarea „pe baza unor motive umanitare urgente sau a unui beneficiu public semnificativ”.
De pildă, pentru a primi un tratament medical salvator sau pentru a vizita un membru al familiei cu o boală gravă, pentru a depune mărturie într-un proces important sau a scăpa de un pericol iminent. Permisiunea este menită să fie o soluție pe termen scurt pentru o criză acută.
„Exista așteptarea ca războiul să se termine și cei care au intrat prin programul U4U să se întoarcă acasă. Programul nu a fost gândit să fie o cale spre reședință permanentă sau viză. A fost menit să le permită ucrainenilor să aștepte trecerea războiului”, a punctat avocata Bikbova.























































