Cum se reduce violenţa într-un oraş din SUA: oamenii primesc bani pentru a nu săvârşi crime
0Conform unui nou program din San Francisco, oamenii care riscă să împuşte pe alţii pentru a fura, vor primi câte 300 de dolari. Prin această metodă se doreşte reducerea violenţei armate din oraş.
Bursa Dream Keeper (Paznicul Viselor) va demara în octombrie şi va plăti 10 indivizi cu 300 de dolari fiecare lunar, pentru ca aceştia să nu tragă cu arma, a declarat, pentru Newsweek, Sheryl Davis, director executiv al Comisiei pentru Drepturile Omului,
„Nu este aşa cum îl văd unii oameni. Nu este atât de tranzacţional precum «Uite câţiva dolari ca să nu faci ceva rău», însă este vorba despre cum ne ajutaţi să îmbunătăţim siguranţa publică în cartier”, spune ea.
Participanţii vor fi consideraţi „ambasadori ai comunităţii” care lucrează la a preveni violenţa şi vor beneficia de consiliere. Ei vor lucra la dezvoltarea lor profesională, personală şi comunitară şi vor fi priviţi ca „parteneri” în interacţiunile cu membrii comunităţii şi în diminuarea violenţei.
Participanţii pot câştiga 200 de dolari suplimentari în fiecare lună, dacă muncesc la îmbunătăţirea comunităţii. Pot alege să facă muncă în folosul comunităţii sau să îşi continue studiile.
Davis speră ca programul să angajeze participanţii, făcându-i mai concentraţi pe civism, şi să le permită să fie parte a soluţiei. Pe termen lung, ea speră ca va creea comunităţi mai sigure.
Programul se inspiră de la unul similar, din oraşul vecin Richmond, California, care ajută la reducerea omorurilor în urma împuşcăturilor cu 55%, potrivit unui studiu din 2019 care a fost efectuat de Jurnalul American pentru Sănătate Publică.
Este finanţat prin Iniţiativa Dream Keepr, care este un efort al oraşului San Francisco pentru a redirecţiona fonduri în comunitatea afro-americană. Iniţiativa sprijină mai multe programe, inclusiv un complex de artă, dezvoltarea tinerilor şi educaţie, programe de venituri asigurate şi încurajarea proprietarilor de imobiliare, spune cabinetul primarului.
Potrivit datelor de mijloc de an, publicate de poliţie, violenţa cu arme a crescut anul acesta în San Francisco. În prima jumătate a anului, au fost 119 victime ale violenţei de acest tip, aproape dublu faţă de anul 2020.
O analiză din martie a poliţiei din San Francisco arată că majoritatea violenţelor armate sunt legate de 12 grupuri de mare risc cu „istorii extinse în sistemul judiciar”.