Colorado aprobă noi măsuri de control al regimului armelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii Camerei Reprezentanţilor din statul Colorado au făcut progrese în problema controlului armelor.  FOTO: AP
Membrii Camerei Reprezentanţilor din statul Colorado au făcut progrese în problema controlului armelor.  FOTO: AP

Camera Reprezentanţilor din Colorado, controlată de democraţi, a aprobat luni în mod oficial un program de măsuri stricte de control al regimului armelor, statul fiind afectat în trecut de două dintre cele mai grave incidente armate din istoria Statelor Unite ale Americii.

Toate cele patru proiecte de lege, care au fost adoptate printr-un vot verbal vineri, au primit acceptul final printr-un vot oficial după o a treia citire a legilor, luni, a declarat Dean Toda, purtătorul de cuvânt al democraţilor. Proiectele de lege nu au primit sprijinul republicnilor, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Preşedintele american, Barack Obama, şi reprezentanţii mai multor state au propus noi măsuri de control al posesorilor de arme, în urma evenimentelor tragice din Newtown, Connecticut, când un tânăr înarmat a ucis 20 de elevi şi şase adulţi într-o şcoală primară, la 14 decembrie.

Nu mai puteam să ignorăm problemele de parcă nu ar exista”, a susţinut Rhonda Fields, reprezentantul democraţilor, potrivit unei declaraţii oficiale. Fields şi-a pierdut un fiu în urma unui incident armat, iar districtul pe care îl controlează include cinematograful Aurora unde au fost ucişi 12 persoane într-un atac armat, în iulie anul trecut.

Proiectele de lege din Colorado trebuie să treacă prin Senat, unde majoritari sunt  democraţii, care cer controale mai aprofundate pentru toţi cumpărătorii de arme,  aplicarea interdicţiilor pentru anumite magazine de muniţie, dar şi o măsură care permite conducerii universităţilor să interzică posesia clandestină de arme în campusuri.

În timpul dezbaterilor de săptămâna trecută, liderul republican Mark Waller a caracterizat proiectele de lege drept o reacţie prematură şi emoţională la masacrul din Connecticut şi Aurora, relatează agenţia Reuters.

Pe lângă tragedia de la Aurora, Colorado a fost statul în care doi elevi ai liceului Columbine din Littleton au ucis un profesor şi 12 elevi, după care s-au sinucis, în 1999.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite