Cartea despre „haosul“ de la Casa Albă,  pusă în vânzare în ciuda presiunilor preşedintelui Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartea „Fire and Fury: Inside the Trump White House“ scrisă de jurnalistul Michael Wolff apare cu patru zile înainte de termenul prevăzut, în ciuda tentativelor lui Donald Trump de a împiedica difuzarea volumului.

Avocatul preşedintelui american, Charles J. Harder, a încercat joi să interzică publicarea acestei cărţi, care prezintă o imagine sumbră a unei Case Albe disfuncţionale pe fondul intrigilor ţesute în jurul lui Donald Trump, luat în derâdere chiar de colaboratorii săi pentru incompetenţa şi incapacitatea de a conduce, scrie France-Presse, preluată de dhnet.be. 

Această ripostă judiciară a fost lansată la o zi după o reacţie foarte dură a lui Trump, care l-a acuzat pe fostul său strateg-şef Steve Bannon că „şi-a pierdut minţile“ întrucât l-a acuzat pe fiul său Donald Trump Jr. de „trădare“ pentru că s-a întâlnit cu o avocată rusă în timpul campaniei electorale.

Într-un demers mai mult simbolic, el i-a adresat o scrisoare autorului Michael Wolff şi lui Steve Rubin, preşedintele editurii Henry Holt and Co., cerându-le să „oprească imediat“ distribuirea cărţii „Fire and Fury: Inside the Trump White House“ („Foc şi Furie: În Casa Albă a lui Trump“, în trad.), invocând, între altele, defăimarea.

Răspunsul editorului, probabil încântat de această puternică mediatizare, nu a întârziat să apară. Însă nu a fost cel dorit de administraţia de la Washington. Apariţia cărţii a fost devansată cu patru zile. Deşi urma să fie pus în vânzare marţi, volumul este de vineri în librării.

„Şi iată. Puteţi să-l cumpăraţi (şi să-l citiţi) mâine. Mulţumesc, domnule preşedinte“, a scris Michael Wolff, joi, într-un mesaj pe reţeaua Twitter.

În vârstă de 64 de ani, Michael Wolff, editorialist la mai multe publicaţii, printre care „Hollywood Reporter“, „Vanity Fair“ şi „New York Magazine“, a afirmat că a gravitat timp de 18 luni în jurul galaxiei Trump, de la campania prezidenţială pentru Casa Albă, şi a intervievat „peste 200 de persoane“, de la preşedinte la colaboratorii săi.

image

În această carte, Steve Bannon denunţă, printre altele, atitudinea lui Donald Trump jr., ceea ce a provocat indignarea preşedintelui.

Considerând că fiul preşedintelui a comis o „trădare“ întâlnindu-se cu o avocată rusă în timpul campaniei, Bannon a dat, de facto, greutate anchetei desfăşurate de către procurorul special Robert Mueller cu privire la presupusele legături între Moscova şi echipa de campanie a lui Trump, un scandal care continuă să zguduie actuala administraţie de la Washington, adaugă agenţia citată.

Fidel stilului său provocator, Steve Bannon a dat asigurări, după publicarea unei serii de extrase cu conţinut exploziv ale cărţii, că el îl susţine în continuare pe actualul lider al Casei Albe.

„Preşedintele SUA este un mare om“, a afirmat el, la câteva ore după ce Donald Trump a spus că Steve Bannon „şi-a pierdut minţile“. „Eu îl susţin necontenit“, a declarat el la postul de radio Sirius XM.

De la plecarea sa de la Casa Albă, în luna august a anului trecut, Steve Bannon, un personaj controversat şi cunoscut pentru poziţiile sale ultraconservatoare, s-a autodesemnat drept salvatorul „trumpismului“ în faţa a ceea ce el consideră a fi o deviere a republicanilor şi a „elitelor“ de la Washington. 

În paralel, administraţia a continuat să denunţe cu vehemenţă „minciunile ridicole“ dintr-o carte ticsită de „bârfe tabloide“.

Printre altele, Michael Wolff scrie în cartea sa că atât candidatul republican, cât şi echipa sa au fost surprinşi de victoria la alegeri, fiind convinşi că vor pierde. „Ridicol!“, a replicat purtătorul de cuvânt al lui Trump.

Totodată, volumul lui Wolff prezintă primul an de preşedinţie al lui Donald Trump ca fiind marcat de o formă de permanent „haos“ şi descrie un preşedinte frecvent retras în camera lui la ora 18.30 cu un cheeseburger în faţă şi cu ochii pe cele trei ecrane TV, asaltându-şi cu apeluri câţiva prieteni cărora li se plânge din diverse motive, pornind de la canalele media lipsite de onestitate şi până la lipsa de loialitate a unora dintre membrii echipei sale.

Afirmaţiile din acest volum l-au înfuriat pe preşedintele Statelor Unite, care a reacţionat, ca de obicei, pe reţeaua Twitter. „I-am permis acces zero la Casa Albă autorului acestei cărţi absurde! Niciodată n-am vorbit cu el despre o carte. Plină de minciuni, distorsiuni şi surse care nu există“, a scris joi seara Donald Trump.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite