Busculadă la un concert din sudul SUA: Cel puţin opt oameni au murit VIDEO
0Cel puţin opt persoane au murit şi mai multe rănite după ce mulţimea s-a panicat, vineri seară, la festivalul de muzică Astroworld din Houston, în sudul Statelor Unite, au anunţat autorităţile, scrie AFP.
„Mulţimea a început să se mişte în faţa scenei. Asta a creat un început de panică iar mai multe persoane au fost rănite”, a declarat şeful pompierilor din Houston, Samuel Pena.
„Sunt cel puţin opt decese confirmate în această seară şi mai mulţi răniţi”, a indicat el, precizând că 17 persoane au fost transportate la spital, între care 11 victime cu stop cardiac.
Poliţia a anunţat că AstroWorld Festival Music din Houston, Texas, a fost anulat. La eveniment, participau aproximativ 50.000 de persoane. Mai multe persoane au fost victime ale supradozelor de fentanil, opt persoane au murit, 23 spitalizate şi 300 au primit îngrijiri.