Boris Johnson i-a mulțumit din greșeală lui Putin pentru „conducerea sa inspirată” VIDEO
0Boris Johnson a făcut o greșeală semnificativă în timpul discursului său la prima intervenţie în Camera inferioară a Parlamentului britanic, când i-a adresat mulțumiri lui Vladimir Putin, pentru „conducerea sa inspirată”, în locul lui Volodimir Zelenski, relatează SkyNews.

Într-o dezbatere generală despre războiul din Ucraina, fostul premier britanic a declarat că este important să „dublăm apărarea noastră pentru ucraineni” dacă Putin își dublează „agresiunea”.
Pe măsură ce a enumerat motivele pentru care contraofensiva Ucrainei se dovedește a fi de succes, el i-a mulțumit din neatenție lui Vladimir Putin, înainte de a se corecta rapid și a-i mulțumi lui Volodimir Zelenski.
„Mulțumită eroismului forțelor armate ucrainene, mulțumită armelor pe care suntem mândri să le oferim, îl felicit pe onorabilul meu prieten (James Heappey) pentru descrierea activității forțelor armate britanice, a armelor pe care le trimitem, a listei uriașe… Mulțumesc, desigur, și conducerii inspirate a lui Vladimir Putin”, a declarat Boris Johnson.
El și-a dat însă seama imediat de greșeala făcută, și a adăugat: „Conducerea inspirată a lui Volodimir Zelenski. Iertați-mă. Forţele ruse au fost respinse în ultimele zile din zone mari din nord-estul ţării, în jurul Harkovului. Și sunt sub presiune din ce în ce mai mare în Herson, în sudul țării, și nu am nicio îndoială că ucrainenii vor câștiga”.
În timpul discursului său despre Ucraina, Boris Johnson a mai spus că Marea Britanie trebuie să fie pregătită să ofere „mai multă asistență militară” și „mai mult sprijin economic” Kievului.
„Dacă Putin are de gând să-și dubleze agresiunea, atunci trebuie să ne dublăm în apărarea ucrainenilor și trebuie să fim pregătiți să acordăm mai multă asistență militară și mai mult sprijin economic, și salut cu căldură anunțurile făcutr de guvern în această săptămână”.
Johnson a avertizat, de asemenea, să nu se încurajeze ucrainenii să încheie o înțelegere pentru „a face schimb de pământ pentru pace”, pentru a permite gazului rusesc să ajungă în Europa.
Sprijinirea Ucrainei a fost o politică cheie în timpul mandatului de premier al lui Boris Johnson.
Fostul premier britanic a fost un aliat apropiat al liderului ucrainean Volodimir Zelenski și a vizitat țara sfâșiată de război de trei ori în cele aproape șapte luni de când a fost invadată.
Ultima sa vizită a avut loc la sfârșitul lunii august, când a spus că Marea Britanie trebuie să îndure facturile mari la energie, ca parte a efortului de a rezista în fața lui Putin.
Cu puțin timp înainte de a-și părăsi funcția, Zelenski l-a laudat pe fostul premier, într-un articol pentru Mail on Sunday, descriindu-l drept „prieten adevărat” și un „aliat” al Ucrainei.