Administraţia Trump a anulat programul lui Michelle Obama pentru alimentaţie sănătoasă în şcoli
0Administraţia Trump a decis să anuleze programul privind promovarea alimentaţiei sănătoase în cantinele şcolare, cu mai puţine grăsimi, sare şi zahăr, iniţiat de fosta primă-doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama.
Departamentul Agriculturii a explicat luni într-un comunicat că această reformă le va oferi şcolilor americane „o mai mare supleţe“ şi îi va face pe copii să nu mai arunce alimentele mai puţin apetisante servite în cadrul programului de sănătate publică, transmite dh.be.
Programul care obliga şcolile să adopte cele mai bune standarde nutriţionale pentru a beneficia de subvenţii guvernamentale, în cadrul unei legi adoptate în 2012, era unul dintre cele mai mari reuşite ale lui Michelle Obama.
Această iniţiativă, considerată crucială în combaterea obezităţii la copii, impunea restricţii asupra cantităţii de sare şi zahăr din mâncare şi încuraja creşterea cantităţii de cereale integrale în mesele şcolare.
Potrivit Departamentului Agriculturii, aceste exigenţe nutriţionale au costat 1,2 miliarde de dolari în ultimii cinci ani.
Noul secretar al Agriculturii, Sonny Perdue, dă asigurări că fără aceste reguli de nutriţie copiii vor manifesta mai mult entuziasm pentru mâncare.
„Mâncarea ajunge la coş, deoarece nu este mâncată de către copii. Prin urmare, ei nu primesc niciun fel de hrană, iar intenţia programului este compromisă“, a declarat Perdue.
Această măsură a administraţiei Trump a fost anunţată chiar în ziua publicării unui studiu al Universităţii Johns Hopkins care sugerează că s-ar putea face economii de zeci de miliarde de dolari în domeniul sistemului medical american dacă toţi copiii ar face mai mult sport.
Aproximativ unul din şase copii din Statele Unite cu vârste cuprinse între 2 şi 19 ani este supraponderal sau obez, potrivit Centrelor Federale pentru Control şi Prevenţie a Maladiilor (CDC).