ABC News îi va plăti 15 milioane de dolari lui Donald Trump, pentru a pune capăt unui proces pentru defăimare
0ABC News, divizia de știri a rețelei de televiziune americane ABC, a fost de acord să-i plătească 15 milioane de dolari preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, pentru încheiere unui proces de defăimare.

Postul ABC News a fost acuzat de defăimare, după ce prezentatorul vedetă al postului, George Stephanopoulos, a declarat în mod fals că Trump a fost găsit „responsabil pentru viol”, potrivit BBC.
Stephanopoulos a făcut aceste afirmații în mod repetat în timpul unui interviu din 10 martie anul acesta, în timp ce o provoca pe o membră a Congresului cu privire la sprijinul său pentru Trump.
Se întâmpla în condițiile în care, anterior, un juriu a stabilit că Trump era răspunzător pentru „abuz sexual”, o infracțiune care are o definiție specifică în legislația din New York, diferită de viol.
ABC a publicat, de asemenea, o notă a editorului, care - ca parte a înțelegerii încheiate sâmbătă - își exprimă „regretul” pentru declarațiile lui Stephanopoulos.
Contribuție caritabilă
Potrivit înțelegerii, ABC News va plăti 15 milioane de dolari ca o contribuție caritabilă la o „fundație prezidențială și un muzeu care vor fi înființate de către sau pentru reclamant, așa cum au înființat în trecut președinții Statelor Unite ale Americii”.
Potrivit presei americane, cele 15 milioane de dolari vor merge către viitoarea bibliotecă prezidențială a lui Trump
Televiziunea americană a fost de acord să plătească și un milion de dolari pentru onorariile juridice ale lui Trump.
Potrivit înțelegerii, rețeaua va posta o notă a editorului și în partea de jos a articolului său de știri online din 10 martie 2024 cu privire la această poveste:
„ABC News și George Stephanopoulos regretă declarațiile referitoare la președintele Donald J Trump făcute în timpul unui interviu de George Stephanopoulos cu Rep. Nancy Mace la emisiunea ABC This Week din 10 martie 2024”.
„Mulțumit de faptul că părțile au ajuns la un acord”
Un purtător de cuvânt al ABC News a declarat că postul TV este „mulțumit de faptul că părțile au ajuns la un acord de respingere a procesului în termenii din dosarul instanței”.
În 2023, o instanță civilă din New York a stabilit că Trump a abuzat-o sexual pe scriitoarea E Jean Carroll, în 1996, într-o cabină de probă a unui mare magazin.
Potrivit judecătorului Lewis Kaplan, concluzia juriului a fost că E Jean Carroll nu a reușit să demonstreze că Trump a violat-o „în sensul restrâns și tehnic al unei anumite secțiuni a legii penale din New York”, definiția violului fiind „mult mai îngustă” decât cea din limbajul modern comun, din unele dicționare și din alte legi penale.
Într-un proces separat, prezidat de același judecător, un juriu a dispus ca Trump să plătească 83,3 milioane de dolari lui E Jean Carroll pentru declarații defăimătoare suplimentare.