A 35-a zi de „shutdown“: Senatorii se opun, prin vot, finanţării zidului anti-imigranţi dorit de Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Paris Match
FOTO Paris Match

Senatul american a respins joi un proiect de lege care prevede finanţarea zidului anti-imigranţi de la graniţa cu Mexic şi este susţinut de liderul republican de la Casa Albă.

Senatorii s-au pronunţat de asemenea împotriva unui text prezentat de Partidul Democrat şi care propunea permiterea finanţării serviciilor publice până la 8 februarie, transmite Reuters.

Circa 25 la sută din serviciile publice suferă de 35 de zile din cauza impasului bugetar dintre tabăra democrată şi Donald Trump.

În timp ce Trump condiţionează aprobarea bugetului de includerea unei finanţări de 5,7 miliarde de dolari pentru ridicarea unui zid anti-imigranţi la graniţa cu Mexic, democraţii se opun acestui plan al preşedintelui american.

Unii senatori republicani s-au alăturat democraţilor şi au votat în favoarea textului lor, printre ei numărându-se şi Mitt Romney, candidat la Casa Albă în 2012.

Potrivit senatorului republican Lindsey Graham, cele două grupuri parlamentare s-au angajat să obţină sprijinului lui Trump pentru o măsură care să permită finanţarea administraţiilor afectate pe o perioadă de trei sau pătru săptămâni. Democratul Chirs Van Hollen a confirmat această informaţie.

Nancy Pelosi, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, a declarat că este pregătită să se întâlnească cu Donald Trump pentru deblocarea acestei situaţii.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite