Vladimir Putin ordonă verificarea pregătirii de luptă a trupelor din centrul şi vestul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat miercuri verificarea pregătirii pentru luptă a trupelor din centrul şi vestul Rusiei, relatează BBC News Online.

„În conformitate cu un ordin al preşedintelui Federaţiei Ruse, forţele Districului Militar de Vest şi unităţile staţionate în cel de-al doilea comandament al Districtului Militar Central al armatei implicate în apărarea aerospaţială, trupele aeroportate şi avioanele de transport au fost puse în alertă la ora 14.00 astăzi“, a declarat ministrul Apărării, Serghei Şoigu, citat de agenţia Interfax. 

Districtul Vestic se învecinează cu Ucraina, naţiunea-tampon dintre statele NATO şi Rusia, şi are sediul la Sankt Petersburg. Districtul central îşi are sediul la Ekaterinburg şi se întinde din Siberia până la vest de Munţii Ural. 

Şoigu a declarat că pregătirile vor fi efectuate în două părţi, vor include şi trupe din centrul Rusiei şi se vor finaliza pe 3 martie. 

Putin a ordonat de mai multe ori efectuarea unor antrenamente în vederea pregătirii de luptă, în mai multe părţi ale Rusiei de la reîntoarcerea sa la Kremlin, în 2012, însă de această dată contextul geopolitic oferă alte interpretări acestei măsuri.

De la înlăturarea preşedintelui Ianukovici, liderul de la Kremlin nu a făcut niciun comentariu public asupra situaţiei din Ucraina. Premierul Medvedev a fost vocea Kremlinului în aceste săptămâni măcinate de tensiuni în ţara vecină Rusiei.

Statele Unite şi naţiunile europene au avertizat în mai multe rânduri Rusia cu privire la orice tentativă a unei intervenţii militare în Ucraina. Oficialii ruşi au replicat anunţând că Moscova nu se implică în afacerile interne ale Ucraina, spre deosebire de Occident, care este vinovat pentru destabilizarea naţiunii ucrainene. Purtătoarea de cuvânt a Dumei de stat din Rusia, Valentina Matvinienko, a declarat că Rusia nu va face uz de forţă în Ucraina. 

CITEŞTE MAI MULT

Rusia creează premise pentru intervenţie militară în Ucraina şi oferă cetăţenie locuitorilor din Crimeea: „Dacă vreţi să rămâneţi cu Rusia, vă vom susţine”După ce 10.000 de oameni au strigat la Sevastopol „Mamă Rusia, salvează-ne de fasciştii de la Kiev”, Moscova a anunţat că va oferi cetăţenie tuturor locuitorilor din Crimeea.

Ministrul de Interne al Ucrainei: „Berkut nu mai există”. Autorităţile din Sevastopol cheamă ofiţerii în CrimeeaMinistrul interimar de interne ucrainean Arsen Avakov a anunţat miercuri dizolvarea unităţii de operaţiuni speciale Berkut din cadrul poliţiei ucrainene, principalul pilon în eforturile de reprimare a protestelor care au avut loc trei luni neîncetat în Piaţa Independenţei din Kiev. Imediat, autorităţile din Sevastopol, oraş pro-rus, au invitat membrii trupelor desfiinţate să vină aici.

„The Financial Times”: Rusia este pregătită pentru un război în Crimeea Un înalt funcţionar de la Moscova a declarat sub protecţia anonimatului că Rusia este pregătită să lanseze o ofensivă militară în Crimeea, republică autonomă din Ucraina, pentru a interveni în favoarea populaţiei ruse majoritare şi pentru a-şi apăra bazele militare.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite