Vladimir Putin îi dă dictatorului din Belarus și din noile rachete hipersonice Oreșnik

0
Publicat:

Rusia şi Belarus au semnat, vineri, acordul privind apărarea reciprocă în cazul unui atac asupra uneia dintre cele două ţări.

Aleksandr Lukașenko și Vladimir Putin/ FOTO: EPA/EFE
Aleksandr Lukașenko și Vladimir Putin/ FOTO: EPA/EFE

Racheta Oreșnik ar putea fi desfăşurată în Belarus începând din vara anului următor.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia ar putea desfăşura noua sa rachetă hipersonică Oreșnik (Alun) pe teritoriul Belarusului din a doua jumătate a anului viitor, notează agenţia Reuters.

Anunţul a fost făcut vineri, în cadrul unui summit desfăşurat la Minsk, acolo unde Putin a afirmat că „desfăşurarea unor sisteme precum Oreșnik pe teritoriul Republicii Belarus este fezabilă”.

Putin a declarat că noul tratat de apărare reciprocă „va face posibilă protejarea fiabilă a securităţii Rusiei şi Belarusului”, potrivit agenţiei ruse de ştiri de stat TASS.

Rusia ar putea să își plaseze noile rachete hipersonice Oreșnik pe teritoriul Belarusului în anul 2025, a declarat președintele Vladimir Putin.

„În ceea ce privește posibilitatea de a desfășura astfel de arme extrem de periculoase, precum Oreșnik pe teritoriul Belarusului: având în vedere că astăzi am semnat un acord privind garanțiile de securitate, folosind toate forțele și mijloacele disponibile, consider că desfășurarea acestor sisteme pe teritoriul Republicii Belarus este absolut fezabilă", a explicat Putin.

Președintele rus a adăugat că, „probabil, acest lucru va deveni posibil în a doua jumătate a anului viitor, pe măsură ce producția acestor rachete în serie va crește și pe măsură ce vor intra în serviciul forțelor strategice ruse”.

Rusia a testat recent Oreșnik în condiții de luptă, lansând racheta asupra unui oraș din Ucraina, iar Putin s-a lăudat cu caracteristicile „imposibil de interceptat” ale acesteia, subliniind, totodată, puterea sa distructivă chiar și în varianta cu încărcătură convențională.

Deși liderul rus face astfel de afirmații, anumiți experți occidentali rămân reticenți, considerând că racheta ar fi un sistem care fusese testat anterior ca armă intercontinentală, iar dezvoltarea sa fusese pusă pe pauză până recent.

Putin a precizat că Belarusul va fi responsabil de stabilirea țintelor pentru Oreșnik, în funcție de amplasarea acestora pe teritoriul său, având în vedere că țara are frontiere comune cu trei membri NATO: Polonia, Letonia și Lituania.

Cei doi președinți s-au întâlnit vineri la Minsk pentru a marca 25 de ani de la crearea Uniunii Statale, o alianță și uniune fără frontiere între fostele republici sovietice. În cadrul întâlnirii, Putin a subliniat că tratatul de apărare semnat „va garanta o protecție solidă a securității Rusiei și Belarusului, oferind astfel cadrul pentru o dezvoltare durabilă și pașnică a celor două state”.

Recent, liderul de la Kremlin a aprobat o serie de modificări ce reduc pragul pentru un atac nuclear al Rusiei și extind umbrela nucleară rusă asupra Belarusului. După prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991, armele nucleare au fost retrase din Belarus, dar în 2023, Putin a anunțat că va plasa rachete nucleare tactice în Belarus ca măsură de descurajare împotriva Occidentului.

În luna octombrie, Lukașenko a afirmat că orice utilizare a armelor nucleare rusești aflate acum pe teritoriul Belarusului va necesita acordul său personal.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite