Vladimir Putin i-a spus președintelui Chinei cât va dura războiul din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Vladimir Putin i-a promis liderului chinez Xi Jinping că invazia sa în Ucraina va dura cinci ani, a relatat joi, 28 decembrie, ziarul japonez Nikkei, citând mai multe surse anonime familiare cu discuțiile diplomatice ruso-chineze.

Xi Jinping si Vladimir Putin FOTO Profimedia

Se pare că remarca lui Putin a fost făcută în timpul vizitei lui Xi la Moscova în martie 2023, când Rusia se afla deja la un an și o lună de război și suferise o serie de eșecuri jenante.

Nikkei a interpretat cuvintele lui Putin potrivit cărora Rusia "va lupta timp de [cel puțin] cinci ani" ca o asigurare că Moscova va ieși victorioasă în cele din urmă și un posibil avertisment pentru Xi de a nu inversa politica pro-Rusia a Chinei.

De asemenea, publicația a afirmat că remarcile lui Putin către Xi pun sub semnul întrebării rapoartele recente potrivit cărora liderul rus semnalează discret disponibilitatea pentru discuții de încetare a focului, spunând că Putin ar putea crea o "iluzie" de a căuta pacea pentru a o folosi în avantajul său la votul prezidențial din 2024.

Nici Kremlinul și nici Beijingul nu au comentat informațiile Nikkei, care nu a putut fi verificat independent, scrie The Moscow Times.

Potrivit publicației, este posibil ca Xi să nu fi avut încredere deplină în promisiunea lui Putin din 2023 deoarece anterior a "judecat greșit" intențiile liderului rus înainte de invazia din 24 februarie 2022 în Ucraina.

La 4 februarie 2022, în ziua deschiderii Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing la care a participat Putin, liderii au declarat un parteneriat "fără limite".

Nikkei a relatat că China a ajuns probabil la concluzia că trupele rusești care se adună la granița ucraineană vor invada doar estul Ucrainei, unde Kievul se află în război cu separatiștii pro-Moscova din 2014, și nu o invazie pe scară largă cum a lansat 20 de zile mai târziu.

În urma vizitei lui Xi la Putin din martie 2023, China a trimis o așa-numită "misiune de pace" în Europa, inclusiv în Ucraina și Rusia, în ceea ce Nikkei a descris ca fiind o "schimbare subtilă a poziției pro-Rusia a lui Xi".

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite