Vladimir Putin descinde din nou în Crimeea, unde va susţine un discurs în faţa parlamentarilor ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus Vladimir Putin, pe 9 mai, de Ziua Victorie, în Crimeea
Preşedintele rus Vladimir Putin, pe 9 mai, de Ziua Victorie, în Crimeea

Preşedintele rus Vladimir Putin va merge joi în Crimeea, peninsula ucraineană alipită în martie la Rusia, unde va rosti un discurs în cadrul unei reuniuni cu deputaţii din Parlamentul rus, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


Pe data de 14 august, preşedintele Vladimir Putin va ţine un discurs în Crimeea în faţa membrilor Parlamentului şi miniştrilor, a anunţat Dmitri Peskov, purtătorul al Kremlinului. Acesta a precizat că întâlnirea va avea loc la Ialta, dar Putin va vizita şi Sevastopolul.

„Peste câteva săptămâni vom asista la începerea sezonului de politică internă, care va fi marcat de alegerile din septembrie şi putem să ne aşteptăm că această problematică va figura activ pe agenda zilei”, a declarat Peskov. "Putin va rosti un discurs intens" care va reflecta "agenda cu care trăim toţi", a mai precizat Peskov.

Aceasta este a doua vizită a lui Vladimir Putin în Crimeea de la alipirea acesteia la Rusia în martie. Preşedintele rus a vizitat peninsula pentru a celebra victoria din 1945 asupra naziştilor, sărbătorită la 9 mai în fosta URSS.
 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite