Vladimir Putin ar putea convoca alegeri anticipate, pentru a aplica reforme economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Putin, ar putea demisionadin funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a convoca alegeri prezidenţiale anticipate în scopul obţinerii unui mandat mai solid. Astfel acesta ar avea o putere mai mare care să-i permită implementarea unor reforme economice şi politice fundamentale, transmite The New York Times, citat de Mediafax.

„Dacă nu poţi aplica reforme structurale înainte de alegeri, ceea ce este greu de făcut, atunci trebuie să o faci după alegeri sau să organizezi alegeri anticipate", a declarat Aleksei Kudrin, un apropiat al lui Vladimir Putin şi fost ministru de Finanţe al Rusiei în perioada 2000-2011.

„Vladimir Putin este un om pragmatic care are un simţ acut al situaţiei politice şi este posibil să decidă amânarea reformelor; însă, ar putea convoca alegeri anticipate, pentru a obţine un mandat solid pentru reforme economice”, a adăugat Kudrin.

Afectată de sancţiuni economice occidentale cauzate de criza ucraineană şi dependentă de vânzarea petrolului şi gazelor, economie Rusiei a intrat în recesiune, scăzând cu 2,2% în primul trimestru. Experţii ruşi au propus reforme structurale pentru a evita stagnarea economică.

Declaraţiile lui Kudrin au generat îngrijorare în mediile politice şi economice de la Moscova, Serghei Neverov, un lider al partidului Rusia Unită, a denunţând declaraţiile "provocatoare” ale lui Kudrin, afirmând că sunt menite să „destabilizeze societatea” rusă.

Vladimir Putin se află la conducerea Rusiei din anul 2000. Cel de-al treilea mandat de preşedinte al lui Putin a început în 2012 şi expiră în 2018. Kudrin a admis că nu avut nicio discuţie pe această temă cu Putin.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite