Un senator american, inclus pe lista persoanelor căutate, după presupuse comentarii privind „uciderea rușilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul american Lindsey Graham a fost inclus pe o listă cu persoane date în urmărire, au relatat luni media ruse, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, potrivit Reuters., preluat de Agerpres.

minister aparare rusia shutterstock 1519244534 jpg

Anterior, şeful Comitetului de anchetă al Rusiei, Aleksandr Bastrîkin, a ordonat deschiderea unei anchete penale cu privire la "remarcile rusofobe" ale lui Graham, potrivit media oficiale ruse.

Scandalul a pornit de la o înregistrare video editată, publicată de biroul preşedintelui ucrainean după întrevederea de vineri între Graham şi Volodimir Zelenski și în care senatorul american spune că "ruşii mor", după care adaugă că sprijinul american reprezintă "cei mai buni bani pe care i-am cheltuit vreodată".

Pe baza acestei înregistrări, unele media ruse au tras concluzia că congresmanul s-a referit la "investiţii în moartea ruşilor". Aceasta interpretare a atras critici din partea unor politicieni şi oficiali de rang înalt din Rusia.

Cuvintele senatorului republican american Lindsey Graham despre "cea mai buna investiţie" a SUA în "moartea ruşilor" au fost scoase din context, referindu-se la două fraze din diferite părţi ale conversaţiei congresmanului cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, au relatat duminică Reuters, Moscow Times şi RTVI.com.

Autorităţile ucrainene au dat publicităţii apoi o înregistrare completă a conversaţiei dintre Graham şi Zelenski în faţa camerelor de luat vederi, la cererea Reuters. Potrivit agenţiei, cele două remarci ale senatorului nu se succed şi nu există nicio legătura între ele.

 "A fost o vreme când şi noi eram la fel, luptam până la ultimul om, voiam fie să fim liberi, fie să murim", a comentat Graham.

Zelenski îi răspunde că americanii sunt acum liberi. "Şi noi vom fi!", exclamă preşedintele ucrainean.

"Iar ruşii mor", remarcă Graham, după care Zelenski răspunde: "Da, dar ei au venit pe teritoriul nostru. Noi nu luptăm pe teritoriul lor!"

Graham a contestat interpretarea rusă

Senatorul Lindsey Graham a contestat duminică criticile ruseşti cu privire la sprijinul pentru Ucraina, afimând că a laudat pur şi simplu spiritul ucrainenilor de a rezista în faţa unei invazii ruse cu ajutorul Washingtonului.

El i-a dedicat un comentariu separat secretarului adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev: "Dacă vreţi ca ruşii să nu mai moara în Ucraina, plecaţi! Opriţi invazia! Opriţi crimele de război!".

Medvedev, comentând înregistrarea din ziua precedentă", l-a numit pe republican un "bătrân prost" şi i-a sugerat să-şi amintească de "soarta tristă" a unor congresmeni americani, printre care l-a menţionat şi pe Robert Kennedy, într-o aluzie la faptul că aceştia au fost asasinaţi, conform RTVI.com.

Republican din Carolina de Sud, cunoscut pentru opiniile sale belicoase în materie de politica externă, Graham a fost un susţinător puternic al sprijinului militar sporit pentru Ucraina în lupta ei împotriva Rusiei, conform Reuters.

Moscova a adăugat deja zeci de responsabil şi politicieni aleşi din SUA pe listele sale cu persoane date în urmărire, interzicându-le intrarea în ţară, dar rareori a cerut arestarea unor înalţi oficiali americani.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite