Scandal în fața lui Putin între liderii din Armenia și Azerbaidjan. Reacția președintelui Rusiei VIDEO

0
Publicat:

Cei doi lideri au avut un schimb dur de replici la aceeași masă la care se afla și Vladimir Putin. Totul a plecat de la teritoriul Nagorno-Karabah.

Masa rotundă de la Consiliul Economic Eurasiatic de la Moscova, prezidată de Vladimir Putin, a fost scena unui scandal iscat între premierul armean Nikol Pașinian și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, transmite Reuters.

Pașinian a ridicat subiectul coridorului Lachin, drumul care leagă Armenia de enclava populată cu armeni Nagorno-Karabah din interiorul Azerbaidjanului. Activiștii azeri au început la mijlocul lunii decembrie să obstrucționeze drumul, despre care Pașinian a precizat că ar trebui să fie sub controlul pacificatorilor ruși, iar Baku a ridicat ulterior un punct de control de-a lungul lui.

„Azerbaidjan, din nefericire, a blocat acest coridor”, a spus Pașinian.

Azerbaidjan n-a blocat niciun coridor...Nu trebuie să folosim această platformă pentru acuzații nefondate”, a răspuns președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev.

Ceartă în fața lui Vladimir Putin FOTO Profimedia
Ceartă în fața lui Vladimir Putin FOTO Profimedia

Cearta între cei doi a continuat până la intervenția președintelui Vladimir Putin care a catalogat subiectul ca fiind unul „sensibil”. 

„Vom avea oportunitatea, așa cum am agreat, să vorbim calm despre toate acestea într-o manieră practică într-un format trilateral, și sper să ajungem la un acord care va pune nu doar situația dintre Armenia și Azerbaidjan, dar și cea din regiune, pe calea dezvoltării constructive. Vă pot asigura că toată lumea are aici un interes în asta, absolut toată lumea”, a spus Putin.

Nagorno-Karabah a fost o sursă de conflict între cele două ţări vecine din Caucazul de Sud încă din anii de dinaintea dezmembrării URSS în 1991 şi între etnicii armeni creştini şi azerii musulmani (din familia naţiunilor turcice) de peste un secol.În 2020, Azerbaidjanul a cucerit zonele controlate de etnicii armeni în şi în jurul enclavei şi, de atunci, a închis periodic singura rută de acces care leagă Nagorno-Karabah de Armenia, pe care enclava se bazează pentru sprijin financiar şi militar.  

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite