Rusia trimite actori și cântăreți în Ucraina, pentru a ridica moralul soldaților

0
Publicat:

Ministerul rus al Apărării a anunțat recent că a format două „brigăzi creative” de primă linie care include actori și muzicieni, pentru a oferi „sprijin moral și psihologic” forțelor ruse din Ucraina, potrivit RIA Novosti, citată de RBC.

Brigazile sunt formate din artișt plastici, artiști de circ și interpreți vocali Foto: getty images
Brigazile sunt formate din artișt plastici, artiști de circ și interpreți vocali Foto: getty images

Pentru a menține o stare morală, politică și psihologică înaltă a participanților la operațiunea militară specială, prin decizia ministrului Apărării, pentru prima dată în istoria modernă a Forțelor Armate ale Federației Ruse, Principalul Militar-Politic Direcția s-au format două brigăzi creative de primă linie, formate din artiști mobilizați, precum și profesioniști care au intrat voluntar în serviciul militar”, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul rus al Apărării.

De altfel în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Rusia a organizat aproximativ 2 mii de brigăzi creative de primă linie.

Brigăzile au inclus muzicieni și actori ai Teatrului de operă Kolobov Novaya din Moscova și Teatrului Sovremennik din Moscova, un artist plastic, un artist de circ și interpreți vocali.

Ministerul rus al Apărării a dispus ca aceștia să interpreteze colecția de folclor a armatei, dar  și să ofere„servicii culturale și artistice pentru luptătorii din zona operațiunii speciale”.

Ministerul rus al Apărării a lansat livrarea de scrisori și colete în zona de operațiuni speciale.

În stadiul formării unităților, comandanții au remarcat trăsăturile și abilitățile creative ale mobilizaților și s-a decis formarea acestei echipe pe baza Ansamblului Districtului Militar de Vest”, a spus Vladislav, șeful brigăzii de creație din prima linie.

Reamintim că atât serviciile de informaţii ucrainene cât și analizele internaționale au semnalat despre moralul scăzut în rândul forțelor armate ruse, inclusiv în rândul noilor recruți și al mercenarilor Wagner.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite