Rusia reînfiinţează o unitate de luptă din timpul Războiului Rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nave de luptă ruseşti
Nave de luptă ruseşti

Forţele navale ruse au început să lucreze la crearea unei forţe de intervenţie permanente menite să apere interesele Rusiei în Mediterana, a anunţat luni comandantul Marinei, amiralul Viktor Şirkov, citat de RIA Novosti.

„Ministrul Apărării ne-a ordonat să creăm o forţă de intervenţie care va opera în Marea Mediterană în mod permanent“, a declarat Şirkov după o întâlnire cu ministrul. „Am început, deja, să lucrăm la crearea acestei forţe“, a adăugat el.

Iniţiativa are loc în contextul unor tensiuni internaţionale în zona de est a Mediteranei, din cauza intensificării războiului civil din Siria. Potrivit lui Şirkov, aceasta a fost discutată la cartierul general al Marinei, în centrul discuţiilor fiind plasate logistica şi antrenamentul personalului implicat.

Această forţă navală va fi o versiune a Escadrilei a Cincea, lansată în 1997, în plin Război Rece, şi care a fost operaţională până la destrămarea Uniunii Sovietice. Chiar dacă a fost un lux costisitor pentru URSS, îi era de folos în condiţiile în care nu avea baze militare sau porturi „prietene“ la Marea Mediterană.

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu a anunţat luni adoptarea unei decizii cu privire la crearea unei forţe navale de intervenţie în mod permanent în Mediterana. „Cred că avem capacitatea să formăm şi să menţinem o asemenea forţă", a declarat el, citând succesul unor recente manevre navale de amploare în Mediterana şi Marea Neagră, la care au participat nave din flotele de la mările Nordică, Baltică, Neagră şi Pacific, bombadriere strategice şi infanteria navală.

Nici Şoigu şi nici Şirkov nu au avansat un calendar în vederea dezvoltării acestei noi forţe, care va necesita eforturi semnificative în vederea asigurării unei logistici eficiente şi unei mentenanţe corespunzătoare a navelor de război din cadrul noii forţe. Ministrul a recunoscut luni că situaţia generală a Marinei „ar putea să nu fie considerată satisfăcătoare“, în special în privinţa deservirii şi mentenanţei navelor.

Agenţia rusă citează un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Apărării, care i-a declarat, la începutul lui martie, că această forţă de intervenţie ar putea să cuprindă până la zece nave de luptă şi auxiliare, provenind din trei dintre flotele existente.
 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite