Rusia pregătește un atac cibernetic la scară largă, avertizează serviciile de informații occidentale. Care vor fi țintele?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciile de informații occidentale avertizează că Federația Rusă pregătește o nouă campanie de atacuri cibernetice cu potențial disruptiv major, vizând infrastructura logistică ce asigură sprijin militar Ucrainei, relatează Reuters. Potrivit unei alerte lansate de autoritățile din Marea Britanie și Statele Unite și transmise aliaților, printre care și Ucraina, hackerii afiliați GRU (serviciul de informații militare rus) ar urma să vizeze sectoare critice precum transportul maritim, sistemele de control aerian și companiile IT care gestionează fluxuri logistice esențiale în state membre NATO.

Rusia a intensificat atacurile cibernetice asupra Occidentului/FOTO:Arhiva
Rusia a intensificat atacurile cibernetice asupra Occidentului/FOTO:Arhiva

„Această campanie cibernetică agresivă, orchestrat[ă] de serviciile militare ruse, reprezintă o amenințare reală pentru organizațiile implicate în livrarea de sprijin către Ucraina”, a declarat Paul Chichester, directorul operațional al Centrului Național de Securitate Cibernetică din Marea Britanie.

Avertismentul, transmis printr-o declarație comună semnată de SUA, Franța, Germania și alte state europene, include recomandări concrete pentru actorii vizați, în special companii din domeniul apărării, transporturilor și tehnologiei. Raportul încurajează „aplicarea de urgență a măsurilor de atenuare a riscurilor” și revizuirea protocoalelor de securitate digitală.

Potrivit agenției Reuters, Rusia își concentrează eforturile pe infrastructura logistică care asigură continuitatea livrărilor de armament și echipamente către forțele ucrainene – un domeniu aflat sub presiune intensă în contextul războiului prelungit din estul Europei.

Nu este prima dată când infrastructura digitală a aliaților este vizată. La începutul lunii mai, site-urile oficiale ale guvernului României, inclusiv cele ale Ministerelor de Interne și Justiție, au fost atacate în plin proces electoral. Tot în aceeași perioadă, hackerii ruși au revendicat compromiterea rețelei unui furnizor major de internet din Ucraina, încercând să inducă ideea că operatorii de telecomunicații locali ar fi fost trecuți „sub jurisdicția Rusiei”.

În acest context tensionat, experții în securitate cibernetică atrag atenția că miza reală a acestor operațiuni nu este doar perturbarea temporară a serviciilor, ci slăbirea coeziunii internaționale în sprijinul militar acordat Ucrainei.

Operațiune de spionaj cibernetic a Rusiei, dejucată de experți din 11 țări: Ținta – lanțurile de aprovizionare cu armament pentru Ucraina

O amplă operațiune de infiltrare cibernetică pusă la cale de serviciile secrete militare ale Rusiei a fost expusă public de experți din 11 state, printre care Statele Unite, Germania, Canada și Polonia. Scopul acțiunii: compromiterea logisticii militare occidentale ce alimentează rezistența ucraineană împotriva invaziei ruse.

Potrivit unei alerte transmise de Centrul Național pentru Securitate Cibernetică al Marii Britanii, activitatea vizată aparține unității 26165 a serviciului militar de informații rusesc (GRU), cunoscută pentru operațiuni cibernetice ofensive desfășurate și în trecut. Atacurile au început, potrivit anchetei, imediat după declanșarea invaziei ruse în februarie 2022.

Țintele? Organizații publice și private implicate în transportul și coordonarea ajutoarelor destinate Ucrainei, dar și infrastructuri critice din state membre NATO – de la companii din sectorul apărării și IT, până la aeroporturi, porturi comerciale și rețele de supraveghere a traficului aerian.

Conform investigației, hackerii ruși au exploatat vulnerabilități din sisteme informatice sensibile și au compromis camere de supraveghere aflate în puncte de frontieră și în proximitatea unor obiective militare strategice.

Deși detalii despre amploarea pagubelor sau accesul concret la informații clasificate nu au fost oferite public, ancheta indică o campanie sistematică de spionaj tehnologic, coordonată pe termen lung, cu potențial destabilizator pentru capacitatea aliaților de a sprijini eficient Ucraina.

Atacurile cibernetice orchestrate de Rusia au devenit o constantă în peisajul geopolitic european post-2022. Doar în ultimele luni, Germania și Cehia au confirmat incidente informatice atribuite unor entități asociate Kremlinului, în timp ce în SUA, șase cetățeni ruși au fost inculpați pentru implicarea în atacuri informatice lansate în perioada premergătoare invaziei.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite