Putin nu va participa la summitul BRICS de la Johannesburg prin „acord comun”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va fi prezent la summitul BRICS din august din Africa de Sud prin „acord comun”, a anunţat miercuri preşedinţia sud-africană, informează Reuters, citată de Agerpres.

Cyril Ramaphosa şi Vladimir Putin la summit-ul BRICS din 2019. FOTO Arhivă
Cyril Ramaphosa şi Vladimir Putin la summit-ul BRICS din 2019. FOTO Arhivă

Preşedinţia sud-africană a precizat, printr-un comunicat, că Rusia va fi reprezentată la Johannesburg de ministrul de externe Serghei Lavrov.

În calitate de gazdă a summitului BRICS, Africa de Sud se afla în faţa unei dileme, întrucât, ca membru al Curţii Penale Internaţionale (CPI), ar fi fost obligată, teoretic, să pună în executare mandatul de arestare al CPI care îl vizează pe preşedintele rus.

 Arestarea lui Vladimir Putin ar însemna a declara război Rusiei, a afirmat preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa în documente publicate marţi, în plină dezbatere naţională asupra primirii preşedintelui rus în ţară pentru a participa la summitul BRICS, un grup de cooperare al celor mai mari economii emergente, potrivit France Presse.  

Potrivit administraţiei prezidenţiale sud-africane, Liderii Braziliei, Indiei, Chinei şi Africii de Sud - restul statelor din grupul BRICS - vor fi prezenţi la summit.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite