Putin îl numeşte pe ministrul rus al Educaţiei, Dmitri Livanov, emisarul său pentru relaţii comerciale cu Ucraina
0Preşedintele rus Vladimir Putin l-a numit pe Dmitri Livanov emisar al preşedintelui pentru relaţii comerciale şi economice cu Ucraina, relatează Radio Free Europe-Radio Liberty.
Putin a acceptat propunerea premierului Dmitri Medvedev de a-l numi în această funcţie pe Livanov în cadrul unei reuniuni de lucru, vineri, pe Aeroportul Belbek din Sevastopol, în Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014.
Livanov este, din 2012, ministrul rus al Educaţiei.
Putin a convenit, de asemenea, împreună cu Medvedev, să o numească pe Olga Vasilieva în funcţia de ministru al Educaţiei, în locul lui Livanov.
Vasilieva a fost aduncta şefului direcţiei prezidenţiale pentru proiecte publice.