Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei
0Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizitei sale în Vietnam, după cea efectuată în Coreea de Nord.
"Pentru Rusia, aceasta (înfrângerea strategică) ar însemna sfârşitul statalităţii sale, iată ce ar însemna asta. Aceasta înseamnă sfârşitul istoriei de 1.000 de ani a statului rus. Cred că acest lucru este clar pentru toţi. Şi atunci apare întrebarea, de ce să ne fie frică? Nu este mai bine atunci să mergem până la capăt? Aceasta este o logică formală elementară", a spus Putin, răspunzând la întrebările jurnaliştilor ruşi, scrie Agerpres.
Trupele ruse se pregătesc pentru toate scenariile posibile ale evoluţiei situaţiei în Ucraina, a afirmat preşedintele rus, care a avertizat Kievul să nu încerce să alunge forţele ruse din regiunea Harkov, întrucât astfel de tentative, a spus el, vor duce la pierderi mari pentru Ucraina, potrivit RIA Novosti.
"Ştim că în principal americanii şi europenii îi împing pe ucraineni să ne alunge unităţile la graniţa de stat cu orice preţ - cu orice preţ, vreau să subliniez - şi intenţionează să prezinte acest lucru drept un succes major pe anul 2024 în perspectiva aşteptatului summit al NATO şi apoi a alegerilor din SUA", le-a spus el ziariştilor ruşi.
În acest context, Putin a afirmat că Rusia se gândeşte la posibile modificări ale doctrinei sale privind utilizarea armelor nucleare, potrivit Reuters.
Doctrina în vigoare prevede că Rusia poate utiliza astfel de arme ca răspuns la un atac nuclear sau în cazul unui atac convenţional care reprezintă o ameninţare existenţială pentru stat.
De la începutul războiului în Ucraina, unii "ulii"din rândul analiştilor militari ruşi au susţinut că Rusia ar trebui să îşi reducă pragul de utilizare a armei nucleare.
Cu toate acestea, Putin a declarat că nu este nevoie ca Rusia să efectueze un atac nuclear preventiv.
El a făcut aceste declaraţii presei la o zi după ce a vizitat Coreea de Nord, ţară care deţine arma nucleară, pentru un summit cu liderul acesteia, Kim Jong Un. Cei doi au semnat un tratat în baza căruia fiecare parte a promis că va oferi asistenţă militară imediată celeilalte părţi în cazul unei agresiuni armate împotriva uneia dintre ele.
Presa de stat rusă l-a citat pe Putin spunând că Moscova se aşteaptă ca cooperarea cu Coreea de Nord să servească drept factor de descurajare pentru Occident, dar că nu este nevoie să folosească soldaţi nord-coreeni în războiul din Ucraina.
Putin a mai spus că nu exclude ca Rusia să furnizeze arme de înaltă precizie Coreei de Nord, arătând cu degetul spre livrările occidentale de rachete moderne către Ucraina, potrivit AFP.
"Ne rezervăm dreptul de a furniza arme în alte părţi ale lumii, ţinând cont de acordurile noastre cu Coreea de Nord, şi nu exclud o astfel de posibilitate", a declarat Putin joi.
Totodată, Vladimir Putin a avertizat joi că trimiterea directă de arme de către Coreea de Sud în Ucraina ar fi o "greşeală foarte gravă".
"Furnizarea de arme letale în zona de război în Ucraina ar fi o greşeală foarte gravă. Sper că asta nu se va întâmpla. Dacă da, atunci va trebui să luăm o decizie adecvată, care probabil nu va fi pe placul liderilor sud-coreeni", a afirmat preşedintele rus, citat de AFP.