Video Primele imagini cu soldați nord-coreeni la antrenamente în Rusia
0Agenția de știri rusă de stat TASS a publicat luni, 28 aprilie, o înregistrare video cu trupe nord-coreene în timpul unor antrenamente cu instructori ruși, relatează Kyiv Independent.

Aceasta este prima înregistrare oficială făcută publică, după ce Coreea de Nord și Rusia au recunoscut că soldați nord-coreeni au fost desfășurați pentru a lupta alături de armata rusă împotriva forțelor ucrainene în regiunea de graniță Kursk.
În filmare, soldații nord-coreeni par să efectueze exerciții de antrenament de luptă. Sunt îmbrăcați în uniforme militare rusești și sunt înarmați cu puști și lansatoare de grenade. TASS nu a specificat locația exactă sau data filmării.
La un moment dat, un instructor rus demonstrează cum se folosește o grenadă de mână. Filmarea se încheie cu trupele nord-coreene mărșăluind în formație, în timp ce fredonează ceea ce pare a fi un cântec militar.
Rusia a desfășurat trupe nord-coreene pentru a ajuta la recâștigarea controlului asupra teritoriilor cucerite de forțele ucrainene în regiunea Kursk în cadrul unei ofensive transfrontaliere surpriză lansate în august 2024 - prima incursiune la scară largă pe teritoriul rus a unor forțe străine de la al Doilea Război Mondial încoace.
Campania ucraineană a avut ca scop înăbușirea unei ofensive rusești planificate împotriva regiunii de graniță Sumî și devierea forțelor rusești din regiunea Donețk aflată sub asediu.
În urma unui contraatac rusesc din primăvară, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat pe 26 aprilie că forțele rusești au recâștigat complet controlul asupra zonei pe care o mai controlau ucrainenii. Ucraina, inclusiv forțele speciale, a respins declarația, dând asigurări că luptele din regiune nu s-au oprit.
Oficialii ucraineni estimează că țara izolată a trimis inițial aproximativ 11.000 de soldați în Rusia, alături de 3.000 de întăriri, pentru a înlocui pierderile de pe câmpul de luptă. Cu toate că inițial unitățile nord-coreene au suferit inițial pierderi mari și s-au confruntat cu dificultăți în utilizarea echipamentului învechit, în cele din urmă au dat semne că s-au adaptat la condițiile de luptă.