Moscova anunţă un nou test cu racheta de croazieră Zircon VIDEO
0Rusia a anunţat joi că a efectuat cu succes un tir de testare a rachetei de croazieră hipersonică Zircon, o armă de tip nou, pe care Moscova o consideră „invincibilă” şi care îngrijorează Occidentul, relatează AFP.
Armata rusă anunţă într-un comunicat că a tras de pe fregata Amiral Gorşkov asupra unei ţinte în apele Mării Albe, în Arctica, şi că ţinta a fost distrusă de „o lovitură directă”.
O înregistrare video, publicată de către Ministerul rus al Apărării, surprinde racheta zburând într-o explozie de lumină, urmată de o dâră de fum, la miezul nopţii.
Primul tir oficial al unei rachete Zircon a avut loc în octombrie 2020.
Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat atunci un ”mare evenment”.
Alte teste au avut loc între timp, de la bordul fregatei Amiral Gruşkov şi de la bordul unui submarin aflat în imersiune.
În contextul unor tensiuni cu ţări din Occident, mai ales cu Statele Unite, Rusia şi-a multiplicat în ultimii ani anunţurile cu privire la crearea unor noi arme, prezentate de către Putin ca ”invincibile”, de exemplu Zircon.
Racheta hipersonică de croazieră Zircon, cu o rază de acţiune de maximum 1.000 de kilometri, urmează să echipeze nave de suprafaţă şi submarine din flota rusă.
Primele rachete hipersonice de nouă generaţie Avangard, capabile să atingă o viteză de Mach 27 şi să-şi schimbe traiectoria şi altitudinea, au fost puse în serviciu în cadrul armatei ruse în decembrie 2019.
Rusia încearcă, de asemenea, să-şi dezvolte armamentul utilizabil în spaţiu.
Ea a recunoscut marţi că şi-a distrus unul dintre sateliţii inactivi aflaţi pe orbită cu o rachetă antisatelit, înfuriindu-i pe occientali, care au acuzat-o de faptul că a pus în pericol Staţia Spaţială Internaţională (ISS), din cauza unor nor de fragmente ale satelitului.