Kremlinul anunță că modificările aduse la propunerile americane de pace nu aduc Ucraina mai aproape de un acord de pace durabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kremlinul a transmis că perspectivele unei păci în Ucraina nu au fost îmbunătățite de modificările aduse de Europa și Ucraina propunerilor formulate de Statele Unite.

Eforturile diplomatice continuă și duminică. FOTO: EPA-EFE
Eforturile diplomatice continuă și duminică. FOTO: EPA-EFE

Ajustările discutate de europeni şi ucraineni nu contribuie la apropierea unui acord de pace pe termen lung, a declarat, duminică, Iuri Uşakov, consilierul principal pentru politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin.

„Aceasta nu este o prognoză. Sunt sigur că propunerile pe care europenii şi ucrainenii le-au făcut sau încearcă să le facă nu îmbunătăţesc documentul şi nu cresc posibilitatea de a ajunge la o pace pe termen lung”, a afirmat Uşakov, în faţa jurnaliştilor, potrivit agenției ruse Interfax, citată de Reuters.

În ultimele zile, negociatori europeni şi ucraineni au purtat discuţii privind modificarea unui set de propuneri formulate de Statele Unite pentru încheierea războiului din Ucraina, conflict care durează de aproape patru ani. Până în prezent, nu este clar ce anume a fost schimbat faţă de versiunea iniţială a planului american.

Pe de altă parte, eforturile diplomatice continuă. Sâmbătă, negociatori americani s-au întâlnit în Florida cu oficiali ruşi, în încercarea de a relansa dialogul de pace.

Trimisul special al lui Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a declarat după întrevederea cu emisarul american Steve Witkoff şi cu Jared Kushner, ginerele preşedintelui Donald Trump, că discuţiile au fost constructive şi vor continua şi duminică.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite