Jurnalista care a protestat în direct a ajuns să-şi administreze tranchilizante şi este acuzată de familie că le-a distrus viitorul
0Marina Ovsiannikova, jurnalista care a protestat în direct, le-a acordat un interviu celor de la Der Spiegel şi a vorbit despre viaţa ei de după protestul public.
Marina le-a mărturisit germaniilor de la Der Spiegel că trăieşte izolată pe la prieteni şi că este acuzată de propria familie că le-a distrus viitorul: ”Sunt la prieteni, mă ascund. Am în mine o cantitate mare de stres şi asta nu va dispărea curând. Viaţa mea s-a schimbat pentru totdeauna. Atât fiul meu, care are 17 ani, cât şi fiica mea, de 11 ani, suferă. Am ajuns să iau tranchilizante. Ceea ce am făcut a fost o lovitură profundă pentru familie. Mama este şi acum în stare de şoc, este complet distrusă. Fiul meu a fost şi el foarte afectat – oricum trecea printr-o perioadă dificilă având în vedere vârsta lui. M-a acuzat că le-am distrus tuturor viitorul”.
Prima parte a interviului:
DER SPIEGEL: Preşedintele Emmanuel Macron ţi-a oferit azil. Te gândeşti să pleci?
Ovsyannikova: Nu, nu vreau să plec din ţara noastră. Sunt patriot, iar fiul meu este unul şi mai mare. Cu siguranţă nu vrem să plecăm sau să emigrăm nicăieri.
DER SPIEGEL: Cum te înţelegi cu familia?
Ovsyannikova: Încă discutăm între noi, dar îmi este foarte greu. Familia nu mă susţine. Mai e şi opinia publică, care este împotriva mea.
DER SPIEGEL: Vorbeşti de „război”. Cuvântul este interzis aici în Rusia – Putin tocmai a înăsprit legile, iar operaţiunea sa din Ucraina trebuie acum numită „operaţiune militară specială”. Ţi-e frică de consecinţe?
Ovsyannikova: Sigur că îmi este frică, chiar foarte frică. La urma urmei, sunt un om. S-ar putea întâmpla orice – un accident de maşină, orice ar vrea ei să mi se întâmple. Sunt constientă de asta. Dar asta este poziţia mea de cetăţean: ceea ce avem aici este un război!
DER SPIEGEL: Totuşi, există o lege care spune: Oricine a publicat informaţii false despre forţele armate ruse va avea de plătit amenzi sau va face chiar închisoare. Te aştepţi la o pedeapsă severă?
Ovsyannikova: Încă nu au fost iniţiate proceduri penale împotriva mea. Bineînţeles, reprezentanţi de rang înalt ai conducerii au cerut să se înceapă această urmărire penală. În acest moment, mi s-a aplicat o amendă de 30.000 de ruble (echivalentul a aproximativ 265 de euro). Dacă nu aş fi avut copii de care să am grijă, cu siguranţă aş fi primit 15 zile de detenţie şi aş fi stat într-o celulă ca mulţi alţii. Nu ştiu cum se va sfârşi asta...
DER SPIEGEL: Aţi lucrat pentru Channel One ani de zile. De ce ai luat măsuri abia acum?
Ovsyannikova: Nu sunt un om politic, nu am fost niciodată la proteste. Numiţi-o disonanţă cognitivă...Nemulţumirea mea a crescut în toţi aceşti ani. Şuruburile s-au strâns din ce în ce mai multi: nu mai puteam alege liber guvernatorii (red.: liderii diferitelor regiuni ale Rusiei), aşa cum era odinioară. Au urmat apoi toate evenimentele din Ucraina din 2014, instabilitatea, proclamarea „Republicilor Populare Doneţk şi Lugansk”,otrăvirea lui Alexei Navalnîi...Apoi, autorităţile au început treptat să închidă sau să blocheze mass-media independentă.
DER SPIEGEL: Te-ai născut în Odesa. Mai ai rude în Ucraina? Acesta a fost motivul protestului tău?
Ovsyannikova: Acesta este un război împotriva unei naţiuni-surori! Nicio persoană sănătoasă la cap nu poate accepta asta. Tatăl meu este ucrainean, mama mea este rusoaică. Eu m-am născut în Odesa sovietică. Când aveam un an, am plecat în Rusia şi de atunci locuiesc aici. Tatăl meu a murit la Odesa, mormântul lui este acolo. Mai am rude acolo, dar am puţine contacte cu ei. Am vrut să arăt că şi ruşii sunt împotriva acestui război.