Încă un oligarh rus mort. Unul dintre șefii Lukoil a căzut de la fereastra unui spital din Moscova
0Ravil Maganov, şeful consiliului de administraţie al companiei petroliere Lukoil, a murit joi după ce a căzut de la fereastra unui spital din Moscova, a scris Reuters citând o sursă.

Mai multe publicații rusești au anunțat decesul bărbatului de 67 de ani, care deținea și funcția de vicepreședinte în cadrul companiei.
„Maganov a căzut de la fereastra camerei sale din Spitalul Clinic Central în această dimineaţă. A murit din cauza rănilor”, a declarat o sursă anonimă pentru Interfax.
Citând surse ale forţelor de ordine, agenţia TASS a relatat că incidentul s-a petrecut la ora locală 07:00 (04:00 GMT) şi că este vorba „de o sinucidere”.
Maganov, în vârstă de 67 de ani, era internat în spital după un atac de cord şi lua antidepresive, potrivit aceloraşi surse.
Gigantul petrolier Lukoil nu a dat momentan nicio declarație.
Preşedintele Lukoil lucra din 1993 în compania rusă în posturi de conducere.
Maganov a fost prim-vicepreşedinte executiv şi superviza explorările şi producţia.
În 2020 consiliul director al Lukoil l-a numit pe Maganov preşedinte în locul lui Valeri Greifer, care a murit în aprilie acel an
Maganov a fost un asociat apropiat al unuia dintre fondatorii Lukoil, Vagit Alekperov.
Alekperov a demisionat din funcția de președinte al Lukoil în aprilie, după ce Marea Britanie i-a impus o înghețare a activelor și i s-a interzis să călătorească, fiind inclus pe lista persoanelor sancționate din Rusia.