FOTO-VIDEO Una dintre cele mai înalte clădiri din Europa, cuprinsă de flăcări
0
Un incendiu de proporţii a cuprins Turnul Federaţiei, din Moscova, un zgârie-nori aflat încă în construcţie şi care se preconizează că va deveni cea mai inaltă clădire din Europa, relatează Ria Novosti.
Aproximativ 300 de metri pătraţi ai clădirii au fost afectaţi de incendiu, persoanele aflate în clădire fiind evacuate.
Incendiul a izbucnit la etajul 67 (aflat la 250 de metri deasupra solului), iar apoi flăcările s-au extins la etajele 65 și 66.
Potrivit agenției de presă Interfax, cauza incendiului ar fi un ventilator al unei instalații de încălzire a bitumului care a luat foc.

Click aici pentru mai multe imagini!
14 persoane, care lucrează în clădire, au fost evacuate, iar autoritățile au ținut să precizeze că nu există nicio victimă.
Autorităţile au izolat zona din jurul clădirii deoarece le este teamă că etajele cuprinse de flăcări s-ar putea prăbuși, relatează Russia Today.
Reclamele poziționate pe pereții clădirii amenințau extinderea incendiului și la clădirile învecinate.
Potrivit Russia Today, flăcările pot fi zărite de la 10 kilometri depărtare, iar martorii spun că partea superioară a clădirii seamănă cu "o coroană de foc".
Alarmat de proporţiile incendiului, ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă a trimis două elicoptere KA-226 la faţa locului. Aproximativ 20 de echipe de pompieri încearcă să stingă focul, acest incendiu fiind clasat ca având cel mai înalt grad în termeni de dificultate.
Construcţia Turnului Federaţiei a fost începută în urmă cu zece ani. Situat în partea de vest de Moscova, acesta face parte din centrul de afaceri al oraşului Moscova. Odată complet, turnul ar trebui să devină cea mai inaltă clădire din Europa.























































