De la menajeră la milionară: femeile care l-au cucerit pe Putin. Cine a fost cea mai vizibilă figură feminină din jurul liderului rus
0Viața privată a lui Vladimir Putin rămâne un subiect misterios în Rusia, iar încercarea unui jurnalist de a o investiga a dus la intimidări directe din partea serviciilor secrete.

Roman Badanin, fostul redactor-șef al Proekt, a povestit pentru Daily Mail cum FSB i-a percheziționat apartamentul și l-a interogat timp de patru ore după ce realizase un interviu cu o tânără despre care se crede că ar fi fiica nelegitimă a președintelui.
Cartea sa, „The Tsar Himself: How Vladimir Putin Deceived Us All” (Țarul însuși: Cum Vladimir Putin ne-a înșelat pe toți), scrisă împreună cu Mikhail Rubin, detaliază viața amoroasă a liderului rus, dezvăluind relații cu mai multe femei, printre care Svetlana Krivonogikh și Alina Kabaeva.
Badanin a fost nevoit să se refugieze în California după ce a fost declarat „persoană nedorită” în Rusia. Experiența sa subliniază cât de strict este protejată viața privată a președintelui și cât de periculos este pentru jurnaliști să investigheze aceste aspecte.
„E foarte simplu”, a declarat Badanin, în vârstă de 48 de ani, pentru Daily Mail. „Viața privată a lui Putin este unul dintre cele mai tabu subiecte. Unul dintre zicalele jurnaliștilor ruși este: «Nu te atinge de familia lui».”
Deși Putin se prezintă public ca un susținător al valorilor tradiționale de familie, încă de la începutul carierei sale politice a întreținut relații cu stripperițe, prostituate și alte tinere atrase de „afrodiziacul” puterii, potrivit publicației citate.
Putin și-a început cariera în KGB, temutul serviciu de securitate al Uniunii Sovietice, dar, după prăbușirea regimului comunist în 1991, s-a îndreptat spre politică și, în trei ani, devenea viceprimar al Sankt Petersburgului.
Deja căsătorit cu Lyudmila, o fostă stewardesă Aeroflot, timp de peste un deceniu, și având două fiice, Putin obișnuia să organizeze întâlniri frecvente într-un club de striptease cu dansatoarele sale.

Prima sa relație extraconjugală semnificativă nu a fost cu o stripperiță, ci cu o menajeră pe nume Svetlana Krivonogikh, descrisă ca o femeie frumoasă.
Se spune că relația lor a început în 1999, când Putin era prim-ministru, dar urmau să devină președinte, și că au avut o fiică patru ani mai târziu. Această fiică, Elizaveta – care astăzi folosește numele Luiza Rozova – a acordat interviul lui Badanin în 2020.

Reporterul care a realizat interviul, Andrey Zakharov, a scris că ea „poartă o asemănare fenomenală cu președintele Rusiei”.
Nașterea ei a coincis cu o schimbare spectaculoasă a averii mamei sale. În 2003, Krivonogikh, în vârstă de 50 de ani, a cumpărat un apartament de 2,9 milioane de lire sterline în Monte Carlo, printr-o companie offshore. Presa a dezvăluit că a acumulat o avere de peste 78 milioane de lire sterline, inclusiv proprietăți în St. Petersburg, Moscova și un iaht.

Între timp, liderul de la Kremlin s-a îndrăgostit de Alina Kabaeva, care, la 21 de ani, devenea eroină națională după ce a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Atena în 2004. Cunoscută ca „cea mai flexibilă femeie din Rusia”, Kabaeva a celebrat victoria pozând nud pentru revista Maxim.
Relația lor ar fi început în 2006. La scurt timp, fostul ei iubit, cântărețul Murat Nasyrov, „a căzut” de la balconul unui apartament din Moscova.
„Favoritele” lui Putin
În 2008, un tabloid rus a raportat că Putin și Kabaeva urmau să se căsătorească, ceea ce a atras atenția internațională. Editorul publicației, Grigory Nekhoroshev, a fost interogat de FSB și, sub presiunea Kremlinului, a demisionat, iar publicația a fost închisă.
Kabaeva are astăzi doi copii cu Putin: Ivan, 10 ani, și Vladimir, 6 ani. Ea a primit funcții importante, inclusiv conducerea National Media Group, cu un salariu estimat la 7,7 milioane de lire sterline, și deține acțiuni în Bank Rossiya.
În 2014, atât Putin, cât și Kabaeva au fost văzuți purtând verighete la Jocurile Olimpice de la Soci. În același an, Putin și Lyudmila au divorțat după aproape 30 de ani de căsnicie.

Kabaeva nu a fost, însă, singura „favorită”. În 2010, Putin ar fi avut o relație cu o studentă de 17 ani, Alisa Kharcheva, care l-a elogiat public în calendarul erotic pentru ziua sa de naștere.
Drept răsplată, Alisa a ajuns să locuiască într-un apartament luxos din Moscova și a urmat o universitate de prestigiu.
