Abia ieşit din închisoare, opozantul rus Aleksei Navalnîi este urmărit pentru „defăimare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oponentul Kremlinului Aleksei Navalnîi, eliberat duminică după 50 de zile de închisoare, a anunţat luni că este vizat de o nouă anchetă judiciară pentru un atac de „defăimare“ ce datează din anul 2016, transmite AFP.

„În această dimineaţă, avocatul meu a primit un apel telefonic de la un anchetator al Ministerului de Interne, care i-a spus că trebuie să mă prezint astăzi (luni, n. red.) în cadrul unei anchete“, a declarat Aleksei Navalnîi , în vârstă de 42 de ani, într-un mesaj postat pe site-ul său internet.

După ce a fost, însoţit de avocatul său, la un comisariat din Moscova, Navalnîi a relatat pe contul său de Twitter că a fost nevoit să semneze un document prin care era informat cu privire la drepturile sale pentru a fi lăsat să plece fără a fi supus, deocamdată, unei alte proceduri. 

El a afirmat că această nouă anchetă se referă la plângerea unui fost anchetator al Ministerului de Interne, Pavel Karpov, care l-a dat în judecată în 2016 pentru „defăimare“ după publicarea unui mesaj de către opozant pe blogul său.

În acest mesaj, Aleksei Navalnîi relua acuzaţiile cu privire la stilul de viaţă plin de lux al lui Karpov şi cu privire la presupusele sale legături cu moartea în închisoare a avocatului Serghei Magniţki, la originea în 2012 şi 2013 a unei importante crize diplomatice între Rusia şi SUA.

Opozantul Kremlinului afirma că Pavel Karpov era proprietarul unui apartament care costa aproape un milion de dolari şi deţinea mai multe autoturisme de lux.

După această plângere depusă în mai 2016, Navalnîi a fost interogat de poliţie, iar apartamentul său a fost percheziţionat de către anchetatori.

„Din ceea ce înţeleg, ei nu pot să mă reţină la ora actuală pe baza acestei acuzaţii, fiind prevăzute doar amenzi foarte mari“ în acest caz, a precizat Navalnîi.

„Dar Dumnezeu ştie cum funcţionează maşinăria juridică complexă şi ingenioasă imaginată de Putin“, a continuat el, subliniind că acest dosar a „fost pus la naftalină“, iar apoi „scos la suprafaţă“.

Oponent îndârjit al preşedintelui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi a fost condamnat la sfârşitul lunii august la 30 de zile de închisoare pentru o manifestaţie neautorizată în ianuarie, când lansase un apel la boicotarea alegerilor prezidenţiale din 18 martie.

Bloggerul anticorupţie a acuzat autorităţile că l-au trimis la închisoare pentru a-l împiedica să demonstreze, pe data de 9 septembrie, împotriva unui nepopular proiect de reformă a sistemului de pensii, în ziua în care aveau loc alegeri regionale şi locale.

Chiar şi aşa, mii de ruşi au răspuns apelului său în toată ţara şi poliţia a procedat la peste 1.000 de arestări, în unele cazuri într-un mod brutal, menţionează France-Presse.

Pe data de 24 septembrie, la poarta închisorii din care ieşea, Aleksei Navalnîi a fost arestat din nou şi condamnat la alte 20 de zile de detenţie pentru că a îndemnat la proteste faţă de reforma pensiilor, promulgată la începutul lunii octombrie.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite