Trei angajaţi ai unui penitenciar din Capitală au fost condamnaţi la închisoare pentru torturarea deţinuţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi deţinuţi au fost torturaţi de angajaţii unei închisori. FOTO Arhivă Adevărul
Doi deţinuţi au fost torturaţi de angajaţii unei închisori. FOTO Arhivă Adevărul

Trei angajaţi ai Penitenciarului nr.13 din Chişinău au fost condamnaţi pentru tortură şi tratament inuman asupra a doi deţinuţi, informează Procuratura Generală.

Este vorba despre şeful serviciului securitate, împreună cu doi ofiţeri ai serviciului regim şi supraveghere ai instituţiei penitenciare. Procuratura a demonstrat vinovăţia acestora, după ce, acum un an, Judecătoria Militară Chişinău i-a achitat pe toate capetele de acuzare. Curtea de Apel Chişinău l-a condamnat pe şeful serviciului securitate la patru ani de închisoare, iar ofiţerii serviciului regim şi supraveghere ai instituţiei penitenciare la cîte trei ani de detenţie. De asemenea, toţi trei au fost privaţi de dreptul de a activa în domeniul respectiv timp de cinci ani. 

Procurorii au demonstrat că, în cursul lunii august 2013, angajaţii Penitenciarului nr.13 au torturat doi deţinuţi ai închisorii, aplicându-le multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi bastonul de cauciuc pentru pretinse acte de nesupunere. În rezultatul acţiunilor violente, părţile vătămate s-au ales cu leziuni pe tot corpul. Despre maltratările la care au fost supuşi deţinuţii, procurorii au aflat din plângerea depusă de către una dintre victime. Pe acest caz, Procuratura a demarat investigaţii şi a iniţiat o cauză penală, documentând acţiunile ilegale de torturare a deţinuţilor de către respectivii angajaţi ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP).

Fiind audiaţi de procurori, învinuiţii nu şi-au recunoscut vinovăţia. În cadrul anchetei au fost acumulate suficiente probe care indicau vinovăţia celor trei angajaţi ai penitenciarului, inclusiv înregistrările de pe camerele video din interiorul închisorii, care au fixat momentul aplicării actelor de violenţă. Astfel, procurorii au înaintat conducerii DIP al Ministerului Justiţiei un demers cu solicitarea suspendării provizorii din funcţie a celor trei colaboratori învinuiţi de tortură, tratamente inumane sau degradante.

Demersul procurorilor de suspendare din funcţie a fost însă respins, din motivul „crizei de personal”. Pe 30 decembrie 2014, Judecătoria Militară Chişinău a emis sentinţă de achitare în privinţa angajaţilor DIP, pe motiv că faptele lor nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii. Procurorii au contestat această sentinţa ca fiind ilegală, solicitând condamnarea învinuiţilor la închisoare. Recent, Curtea de Apel Chişinău a admis apelul declarat de procurori, a casat sentinţa primei instanţe şi a pronunţat noua hotărâre.

Decizia Curţii de Apel este irevocabilă însă poate fi atacată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite