FOTOREPORTAJ Credinţa în penitenciarele din Moldova. „Am ajuns în puşcărie, trebuie să ne ducem crucea până la capăt”

Credinţa face miracole şi îţi dă puteri să treci peste încercările vieţii. Această speranţă în Dumnezeu nu o au doar oamenii aflaţi în libertate, dar mai ales cei de după zidurile închisorilor. În fiecare dintre cele 17 penitenciare din Republica Moldova există câte o biserică sau o cameră amenajată corespunzător unui lăcaş sfânt, în care deţinuţii îşi eliberează sufletele de răutate şi de păcate.

Chiar dacă unii dintre ei se încăpăţânează să sărute crucea din mâna preotului capelan sau să se împărtăşească cu aceeaşi linguriţă, deţinuţii au nevoie de această împlinire spirituală, pentru a întâmpina cu capul sus o nouă zi.

În toate instituţiile penitenciare din ţară este acordată asistenţă religioasă pentru condamnaţi. „În cele care au statut de spital-penitenciar şi în izolatoarele de urmărire penală este mai complicat de a permite deţinuţilor accesul în biserică, deoarece acolo ei nu sunt lăsaţi liber pe întreg teritoriul instituţiei. În restul penitenciarelor, deţinuţii au acces liber în lăcaşul sfânt chiar dacă preotul lipseşte, fiindcă acolo se află o persoană din rândul deţinuţilor responsabilă de îngrijirea bisericii”, explică Andrei Ivanov, specialist principal al Direcţiei activitate educativă, psihologie şi asistenţă socială din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare.

Andrei Ivanov susţine că deţinuţii au acces liber în biserică FOTO Alexandru Tarlev

Preoţi voluntari

Fiecare biserică are câte un preot capelan. Acesta vine o dată pe săptămână în penitenciare sau mai des dacă deţinuţii îl solicită. De asemenea, în bisericile din închisori se oficiază slujbe de sărbători, se sfinţesc Pasca şi ouăle roşii, se cunună şi se botează copii. 

De amenajarea bisericilor se ocupă administraţia penitenciarului împreună cu preoţii capelani, care au grijă să fie prezente toate obiectele de cult. Totodată, deţinuţii participă cu interes la crearea icoanelor, a sculpturilor, inclusiv la construcţia lăcaşurilor sfinte. Cei 17 preoţi capelani sunt voluntari. Conform regulilor bisericeşti, fiecare lăcaş sfânt din penitenciar are hramul său.

Credinţa reduce din agresivitate

„Noi am observat că împlinirea moral-spirituală a deţinuţilor este foarte importantă, mai ales în procesul de mediere a conflictului şi diminuarea nivelului de agresivitate. 85-90% dintre deţinuţi sunt creştini-ortodocşi. Iar la biserică merg condamnaţi de toate vârstele”, precizează Andrei Ivanov. Nu există nicio diferenţă dintre o biserică de pe teritoriul unei instituţii de detenţie şi una din afara sistemului penitenciar. „Oameni cu probleme, cu păcate, cu tristeţi şi bucurii sunt peste tot. Doar că aici sunt anumite condiţii pe care trebuie să le respectăm. De exemplu, pentru persoanele cu tuberculoză facem slujbă aparte. Deţinuţii coordonează între ei cine trece primul la spovedit sau la împărtăşanie şi cine trece al doilea”, spune Maxim Melinti, preot capelan la Penitenciarul nr. 16-Pruncul.

Preotul capelan Maxim Melinti de la biserica Penitenciarului nr. 16-Pruncul FOTO Alexandru Tarlev

Crucea sau ţigara?

Maxim Melinti mai spune că nu toţi deţinuţii acceptă să sărute crucea pe care o ţine preotul în mână. „De obicei, mergem des prin celule să stropim cu agheasmă. În mod normal, părintele îţi oferă să săruţi şi crucea. Odată, i-am întins cu sila crucea unei deţinute şi i-am zis că dacă îi place ţigara să sărute şi crucea, că e mai bună. Şi a sărutat-o. De atunci, când intru în celulă, mă salută”, îşi aminteşte preotul. 

În penitenciare mai există şi fobii legate de împărtăşanie. „Sunt anumite categorii de deţinuţi care nu doresc să se împărtăşească în urma unui alt deţinut care poate fi bolnav. Deoarece ei sunt la fel, fii şi fiice ai lui Hristos, noi le explicăm că bolile nu se transmit prin împărtăşanie sau spovedanie. Condamnaţii au nevoie de un sprijin duhovnicesc pentru a-i motiva să trăiască, să continue perioada de detenţie cu demnitate, să respecte tratamentul care i-a fost indicat, pentru că există riscul de a abandona tratamentul. Iar preoţii sunt chemaţi să le inspire deţinuţilor normele unui creştin adevărat”, a adăugat preotul Maxim Melinti.

Condamnaţii au nevoie de sprijin duhovnicesc FOTO Alexandru Tarlev

Preotul, fără grade şi salarii

Preotul afirmă că este mai dificil să-i stimuleze pe confraţii săi la o misiune pe gratis. „Eu consider că preotul capelan nu trebuie să primească nici grade, nici salarii, pentru că acest lucru sfidează locul său în penitenciar. Pentru ca deţinuţii să aibă încredere în tine trebuie să treacă o perioadă îndelungată. Imaginaţi-vă că deţinuţii află într-o zi că preotul lor are grade şi primeşte salariu - nu mai vine nimeni la spovedanie, vă asigur. Pentru mine cea mai mare răsplată sunt deţinuţii care vin şi se spovedesc, se împărtăşesc, îmi cer un sfat. Ca să fii preot în penitenciar trebuie să ai şi parohie în altă parte, de unde să obţii venit ca să ai cu ce te întreţine”, povesteşte preotul Maxim.

Problemele de după gratii

Părintele capelan a declarat că bisericile nu sunt tocmai pline în penitenciare, „dar când vedem 20 de deţinuţi suntem foarte mulţumiţi. Chiar şi atunci când cer doar o cruciuliţă sau un sfat. Să zicem că ei au păcate mai mari pentru că au omorât şi au furat. Dar ei au aceleaşi probleme cu care vin oamenii şi la parohia unde slujesc: insomnie, ceartă, neînţelegeri cu părinţii cu care nu s-au văzut mult timp, neînţelegeri cu colegii din celulă, vor să se roage şi nu ştiu cum, au maladii cu care luptă şi îşi dau seama că fără rugăciuni şi fără Dumnezeu nu vor ieşi din încurcătură”. În perioada de detenţie, Dumnezeu îi ajută pe condamnaţi să se schimbe. Însă pentru o schimbare este nevoie de voinţă, fiindcă unii dintre ei au acelaşi orgoliu cu care au venit în închisoare.

Este nevoie de voinţă pentru ca deţinuţii să se schimbe spre bine după ce ies la libertate FOTO Alexandru Tarlev

Slujitoarea bisericii de la Rusca rezistă ispitelor

Am vizitat câteva dintre bisericile din penitenciarele din Moldova. Prima instituţie a fost închisoarea pentru femei de la Rusca, în care se deţin 312 persoane. Biserica de aici reprezintă o cameră situată în blocul alimentar. În sala unde iau masa deţinutele este amplasată o icoană pentru rugăciune. De la uşa bisericii se aude slujba creştină. Aceasta însă are loc, la moment, fără preot, care este înlocuit cu un casetofon atunci când acesta lipseşte. Lângă el, Liuba şi Ana, două deţinute credincioase confecţionează flori din pânză pentru sărbătoarea Duminica mare. Biserica este deschisă toată ziua, cu excepţia unei pauze la amiază. Femeile ne dau câte o basma şi lumânări pentru a face rânduielile, că doar ne aflăm în biserică. 

Intrarea în Penitenciarul de la Rusca FOTO Alexandru Tarlev

Sala în care iau masa deţinutele de la Rusca FOTO Alexandru Tarlev

Liuba e în detenţie de 10 ani şi este persoana care se află toată ziua în biserică. Are grijă să fie curat, s-o amenajeze şi să le dea deţinutelor obiecte de cult. I-au mai rămas încă patru ani până la ispăşirea pedepsei, dar Liuba afirmă că va continua să meargă la biserică şi când va fi eliberată, aşa cum o făcea şi până a ajunge acolo. „Când ai o durere, o scârbă, cel mai bine vii la o icoană, că este de o sută de ori mai primit decât să mergi la o prietenă. Credinţa mă ajută să merg înainte, bogdaproste. Ispite aici sunt tare multe, dar cu cât mai mult rezişti, cu atât vei fi mai fericit în lumea de apoi. Este greu să menţii o biserică în ordine, dar mă descurc”, ne spune Liuba, în vârstă de 55 de ani. În camera Liubei sunt aproape 20 de icoane.

Liuba îngrijeşte de biserica de la Rusca FOTO Alexandru Tarlev

Mai puţin spaţiu, mai mult timp, mai multă credinţă

Ala însă crede că între biserica din penitenciar şi cea din afară există o mare diferenţă. „Aici este mai multă credinţă. Femeile vin, cer o lumânare, se aşează la o icoană, iau o carte de rugăciune şi se plâng de ale lor”. 

Biserica de la Rusca este plină de icoane, inclusiv a Maicii Domnului Pantanasa, care este ajutătoare de cancer şi moaştele Sfântului Serghie din Radonej, care este sărbătorit de hram. Lumânările sunt aduse de preot sau trimise de rude. În strană cântă câteva deţinute. Liuba spune că femeile de acolo vin des la biserică, mai ales dimineaţa. „Dumnezeu pentru mine este tot. Până a porni un lucru, spun Tatăl nostru cel ceresc şi întotdeauna mulţumesc seara pentru că m-a ajutat”, a spus Ala, în vârstă de 47 de ani, dintre care şase i-a petrecut în penitenciar. Tatăl nostru, Crezul, Împărate ceresc şi acatistele sunt rugăciunile spuse cel mai des de deţinute, care se străduiesc să nu lucreze în zilele de sărbători. Fiecare deţinută vine cu batista sa. În biserică se păstrează câteva pentru vizitatori. Unele vin în fuste, altele nu au.

Interiorul bisericii din cadrul Penitenciarului nr. 7 de la Rusca FOTO Alexandru Tarlev

Păcătuieşti cu gândul, văzul şi mirosul

„Câteodată, nu ştiu cum să mă spovăduiesc. Cu văzul, cu mintea, cu mirosul, cum ai ţine postul, totdeauna faci păcate. Te aşezi pe scaun şi vorbeşti de o deţinută, de alta”, se destăinuie Ala. O întrebăm de ce, totuşi, Dumnezeu a adus-o acolo. „Erau trei deţinuţi. Hristos i-a întrebat pentru ce stau închişi. Primul a spus că e nevinovat şi nu a făcut nimic. La fel şi al doilea. Pe când al treilea a spus «pentru păcatele mele». Şi Dumnezeu l-a eliberat. Am nimerit în puşcărie, ce să facem, trebuie să ne ducem crucea până la urmă”, răspunde Ala.

Îngerii din Leova

Biserica din Penitenciarul de la Leova a fost construită de deţinuţi FOTO Alexandru Tarlev

După Rusca, am vizitat penitenciarul nr.3 din Leova. Aici există o biserică aparte, construită şi pictată doar de deţinuţi. Intrarea este supravegheată de doi îngeri sculptaţi dumnezeieşte. Odată ce păşeşti în interior simţi răcoarea şi mirosul de tămâie. Lăcaşul a fost construit timp de cinci ani. Iar cei aproximativ 400 de condamnaţi care se află acolo frecventează deseori biserica. „Vin şi dimineaţa, şi seara şi se roagă pentru sănătate, pentru uşurarea greutăţilor. Aşa ne-a fost dat în viaţă şi nu avem ce face. Are Dumnezeu grijă, noi doar trebuie să cerem iertare şi credinţă”, ne spune liniştit Gheorghe. El este deţinutul care a hotărât să fie el cel care are grijă de biserică, deoarece „la libertate am fost călugăr. Nu înseamnă că dacă am ajuns pe drumurile acestea trebuie să mă las. Nu ştiu cum aş fi ajuns până în ziua de azi dacă nu aş fi avut credinţa în suflet”. Tot el spune că a stat un an şi şapte luni singur în celulă, însă datorită credinţei nu a cedat din punct de vedere psihologic.

Gheorghe, deţinutul care îngrijeşte de biserica din închisoare FOTO Alexandru Tarlev

În timp ce discutăm cu Gheorghe, în biserică au intrat să se roage doi deţinuţi. Ion, în vârstă de 26 de ani spune că vine de două-trei ori pe zi la biserică. „Cel mai mult citesc psaltirea, adică cânt în strană. Mă rog pentru cei buni, pentru cei răi, pentru familie. Pentru mine, Dumnezeu este asemenea mamei”, spune băiatul care mai are de stat după gratii 14 ani. Al doilea deţinut susţine că până a fi închis mergea foarte rar la biserică. „De unde, dacă lucram tractorist? Mergeam numai la nuntă, la cumătrii şi la mort. Anul acesta însă de trei ori m-am împărtăşit”.

Ion se închină în faţa lui Dumnezeu FOTO Alexandru Tarlev

Înainte de moartea unui deţinut, preotul capelan îi oferă taina Sfântului Maslu, îl spovedeşte şi-l împărtăşeşte. De restul ritualurilor sunt responsabile rudele. Dacă nu are rude, administraţia penitenciarului se ocupă de înmormântare în comun cu administraţia publică locală unde este situat penitenciarul.

Vedeţi AICI mai multe imagini într-o GALERIE FOTO a lui Alexandru Tarlev

De Paşti, în penitenciare se sfinţesc bucatele tradiţionale. Este adus şi focul Haric, iar deţinuţii primesc pachete cu produse de sărbătoare de la rude. În unele lăcaşuri se oficiază slujba doar dimineaţa, în altele - preoţii capelani vin de cu seară pentru a le spune «Hristos a Înviat!». În timpul sărbătorilor de iarnă deţinuţii sunt colindaţi de tineri, studenţi şi alţi voluntari.