Spionii Republicii Moldova renunță la acordurile cu serviciile rusești FSB și SVR
0Responsabilii Serviciului de Informații și Securitate de la Chișinău anunță denunțarea a două acorduri de parteneriat cu serviciile speciale ale Federației Ruse din motiv că sunt nefuncționale și sistate de când Kremlin a invadat Ucraina.
Prin urmare, reprezentanții Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au decis denunțarea acordului de parteneriat cu Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB).
Aceeași decizie au luat-o cei de la SIS și în cazul acordului de cooperare cu Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse (SVR), ambele fiind semnate în anul 1994.
,,Începând cu 24 februarie 2022, odată cu invazia Federației Ruse în Ucraina, relațiile de cooperare ale Serviciului de Informații și Securitate cu serviciile speciale ale Federației Ruse au fost sistate, astfel încât, acordurile date nu au o aplicabilitate practică, fiind de fapt nefuncționale. Neconcordanța și disonanța prevederilor acestor acorduri cu interesul și securitatea națională a Republicii Moldova argumentează procesul de denunțare inițiat de Serviciul de Informații și Securitate”, au anunțat angajații SIS.
Tot ei afirmă că prevederile acestor acorduri, dar și protocoalele adiționale reprezentau clauze juridice invocate de Federația Rusă cu privire la argumentarea prezenței serviciilor speciale în regiunea transnistreană, iar odată cu denunțarea lor, aceste „argumente” nu mai pot fi înaintate de Kremlin.
Responsabilii Serviciului de Informații și Securitate țin să precizeze că mențin ,,relații de parteneriat extern cu structurile similare ale altor state, care în mod vădit sfidează legislația și acționează în detrimentul securității naționale, desfășoară activități subversive împotriva Republicii Moldova, inclusiv de subminare a funcționalității instituțiilor democratice ale statului, de destabilizare a situației social-politice, economice și de periclitare a integrității teritoriale a țării”.
Chișinăul a denunțat și mai multe acorduri cu CSI
Recent, adică în data de 20 iulie, Republica Moldova a părăsit Comunitatea Statelor Independente (CSI) pe linie parlamentară cu votul oferit de 53 deputați.
Decizia cu privire la desprinderea de organizația fondată de Kremlin a fost luată din varii motive, inclusiv calea europeană aleasă de țara vecină, au anunțat reprezentanții Parlamentului de la Chișinău.
,,Republica Moldova nu mai rezonează cu actualele politici, obiective și decizii ale AIP CSI, precum și în contextul declarației ferme a țării noastre de a urma vectorul european. Denunțarea convenției nu va afecta drepturile și obligațiile Republicii Moldova în raport cu alte părți la tratat și cu părțile terțe”, au mai informat reprezentanții instituției.
Anterior, Republica Moldova s-a retras din alte acorduri din cadrul Comunității Statelor Independente, hotărâri luate pe rând după ce șeful Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, a informat în luna mai că statul va începe procedurile părăsirii Adunării Interparlamentare a CSI.
„CSI este o organizație creată de Rusia pe ruinele URSS pentru a menține țările ex-sovietice în sfera sa de influență. Noi nu mai putem sta la o masă de discuții cu un stat agresor”, a conchis oficialul moldovean.