Societatea respinge copiii cu dizabilităţi

Familiile în care cresc copii cu dizabilităţi se ciocnesc cu probleme majore. FOTO Arhivă Adevărul

Copiii cu dizabilităţi au fost nedreptăţiţi şi de Ziua internaţională a copilului. Cei mai mulţi dintre ei au stat departe de evenimentele organizate pentru că nimeni nu a ţinut cont de cerinţele speciale pe care le au.

Accesul spre majoritatea locurilor de agrement nu este adaptat cerinţelor persoanelor în cărucior, a menţionat Iulian Perciun, directorul executiv al Asociaţiei părinţilor copiilor cu dizabilităţi „ProSprijin”, transmite IPN.

Potrivit statisticelor UNICEF, doar jumătate din cei aproximativ 15 mii de copii cu dizabilităţi sunt încadraţi în instituţii de învăţământ cu profil general. „Se vorbeşte de 15 ani despre incluziune. Dar cum rămâne cu cealaltă jumătate? Îndemnăm pe toţi să fie toleranţi şi să nu uite că dezvoltarea unei personalităţi integre şi tolerante porneşte de la educaţia primită din grădiniţă”, a spus Iulian Perciun.

Marcel Vieru, părintele unui copil cu dizabilitate, a spus că în mediul urban accesul în instituţiile publice este o adevărată provocare pentru copiii cu dizabilităţi şi părinţii acestora, dar situaţia la sate este strigătoare la cer. În mediul rural nu există infrastructură elementară şi nici transport adaptat, pus la dispoziţia elevilor ca să se deplaseze la şcoală.

Un alt părinte, Natalia Grădinaru, a spus că familiile în care cresc copii cu dizabilităţi se ciocnesc cu probleme majore când este vorba de asigurarea dreptului copiilor la recreere sau reabilitare. Aceasta a adus exemplul Centrului republican de reabilitare, unde nu există măcar un specialist care ar putea lucra cu copiii cu autism sau cu dizabilităţi multiple. Şi la Centrul republican pentru copii şi tineret „Artico” nu există servicii destinate copiilor cu dizabilităţi.

Discriminarea persistă şi în spitale. Până să fie consultaţi, copiii cu autism sau cu hiperactivitate sunt impuşi să aştepte cu părinţii în rând, o sarcină imposibilă pentru persoanele cu acest tip de afecţiuni. Natalia Grădinaru a notat că niciun spital din Chişinău nu dispune de spaţii de joacă pentru copiii cu dizabilităţi, iar în spaţiile de joacă comune copiii cu dizabilităţi sunt bruscaţi şi luaţi în derâdere, iar părinţii primesc reproşuri „să-şi ia handicapul de pe terenul de joc”.

De asemenea, în taberele de odihnă accesul pentru copiii cu dizabilităţi este închis, chiar dacă nimeni nu recunoaşte deschis acest lucru. Părinţii trebuie să-şi asume toate responsabilităţile de monitorizare pe perioada odihnei şi să rezolve toate probleme ce ţin de acces şi însoţire. Pentru puţinele bilete la sanatorii oferite copiilor cu dizabilităţi, părinţii îşi aşteaptă rândul ani în şir, dar şi aşa acestea sunt oferite de regulă în perioada rece a anului, când este mai dificil de organizat odihna, a spus Natalia Grădinaru.

O problemă este şi accesul la studii în baza vizei de reşedinţă, deoarece nu toate instituţiile din raza de reşedinţă a copiilor cu dizabilităţi sunt pregătite să încadreze asemenea copii în procesul educaţional.