Restricţii de circulaţie la punctul de trecere a frontierei Palanca
0
Poliţia de Frontieră anunţă că începând cu ziua de luni, 31 iulie, prin punctul comun de trecere Palanca va fi restricţionat traficul transfrontalier pentru mijloacele de transport cu capacitatea de peste 3,5 tone, precum şi pentru cele de pasageri cu capacitatea ce depăşeşte 22 de locuri.
Restricţiile au loc în legătură cu desfăşurarea lucrărilor de reconstrucţie a punctului comun de trecere a frontierei. În această perioadă, acest tip de transport va fi redirecţionat spre postul vamal „Tudora”, transmite IPN.
Postul vamal „Palanca” va rămâne funcţional pentru autoturismele cu capacitatea de încărcare ce nu depăşeşte 3,5 tone, precum şi pentru microbuzele cu până la 22 de locuri, în acest sens va fi amenajat un post vamal temporar.
Extinderea şi modernizarea punctului de trecere „Palanca” este realizată în cadrul proiectului „Construcţia punctului de trecere Palanca pentru organizarea controlului comun pe teritoriul Republicii Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană, cofinanţat de Guvernul Republicii Moldova şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova.
Autorităţile menţionează că instituirea controlului comun în acest punct de trecere va contribui la fluidizarea traficului transfrontalier, dar şi va asigura o mai mare transparenţă în procesul de efectuare a controalelor de rigoare, prin implementarea principiilor „Ghişeului Unic” şi „Opririi Unice”.