PSRM condamnă intenţia PAS de a majora vârsta de pensionare: Este un genocid social
0
PSRM condamnă intenţia deputaţilor PAS „de a aplica o nouă lovitură extrem de dureroasă cetăţenilor Republicii Moldova”. Mai exact, PSRM se referă la intenţia PAS de a majora vârsta de pensionare a bărbaţilor şi a femeilor până la 63 de ani.
Proiectul de lege al deputaţilor PAS, care prevede majorarea vârstei de pensionare până la 63 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, „este unul antisocial, antipopular, îndreptat spre împovărarea suplimentară a cetăţenilor ţării noastre şi care va înrăutăţi situaţia oamenilor din Moldova.”
„Pe lângă faptul că PAS doreşte să majoreze vârsta de pensionare, pentru a economisi din contul pensionarilor 1,5 miliarde de lei, deputaţii actualului regim anulează şi indexarea de două ori pe an a pensiilor. În condiţiile scumpirilor fără precedent, înregistrate în ultima perioadă în Republica Moldova, acest proiect de lege poate fi numit „al genocidului social”. Pentru anul viitor se preconizează o inflaţie care ar putea depăşi 15%, iar actuala guvernare vrea să renunţe la indexarea din 1 aprilie şi să o păstreze doar pe cea din 1 octombrie. Astfel, aproape un an beneficiarii de pensii şi alte plăţi sociale vor fi victimele directe ale scumpirilor, în timp ce regimul de la guvernare le va indexa plăţile doar spre sfârşitul anului viitor”, se spune într-un comunicat emis de PSRM.
Anterior, la propunerea preşedintelui Republicii Moldova din acea perioadă, Igor Dodon, PSRM, alături de deputaţii din fracţiunea „Pentru Moldova”, au adoptat legea care prevedea micşorarea vârstei de pensionare de la 63 de ani la 57 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi.
„Noi am restabilit o dreptate pentru cetăţeni, după ce regimul Plahotniuc a majorat censul de pensionare la 63 de ani. Acum PAS merge pe calea regimului Plahotniuc şi majorează repetat vârsta de pensionare.
La fel la iniţiativa şefului statului Igor Dodon, deputaţii PSRM au adoptat în 2019 indexarea de două ori pe an a pensiei - la 1 aprilie şi 1 octombrie”, se menţionează în comunicatul PSRM.
Amintim că, la sfârşitul anului 2020, deputaţii PSRM şi cei din fracţiunea „Pentru Moldova” au votat pentru reducerea vârstei de pensionare, pentru femei de la 63 la 57 de ani şi pentru bărbaţi de la 63 la 62 de ani. Proiectul de lege urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2022.